Dacă cineva cunoaşte cu adevărat sensul expresiei „Carpe diem“, acela este cu siguranţă Robert Downey Jr, care a împrumutat-o şi a dus-o până la extrem.
Povestea vieţii lui este mai mult decât viaţa bate filmul, firul poveştii începe pe vremea când avea 5 ani şi îşi face debutul în comedia „Pound“, şi continuă ca o comedie neagră, când primeşte primul „joint“ de la tatăl lui, la doar 8 ani. Până la majorat, învaţă să cânte la pian, tobe, se împrieteneşte cu Moby şi odată cu „Less than Zero“, în care interpretează un „fiu de tată“, dependent de droguri, încep să curgă aventurile şi momentele de rollercoaster din viaţa lui.
Se bucură de aplauze şi titluri de primă pagină după roluri în „Air America“, „Soapdish“ şi „Chaplin“, pentru care şi primeşte premiul BAFTA pentru cel mai bun actor; este preferat de revistele pentru bărbaţi şi cucereşte inimile femeilor din toată lumea. Viaţa lui personală trebuie să se ridice la aşteptările publicului, astfel încât se bucură de imaginea de playboy, afişându-se, de-a lungul timpului, cu femei ca Sarah Jessica Parker, Marisa Tomei, Gwyneth Paltrow şi, probabil, vorba americanului, „who’s counting“.
Robert Downey Jr. fără limite
Cei care au urmărit „Basic Instinct2“, vor înţelege când spun că Robert Downey Jr este versiunea masculină a personajului principal din film, interpretat de Sharon Stone. Mereu în căutarea adrenalinei, plictisit de cotidian şi fascinat de tot ce reprezintă un risc. Clipele de desfrâu, încălcarea legii în repetate rânduri şi abuzul de alcool şi droguri au făcut deliciul presei mondene timp de cinci ani. Între 1996 şi 2001, actorul a vizitat des secţiile de poliţie şi a fost obligat să urmeze diferite tratamente de reabilitare. A fost în topul alegerilor regizorilor şi în atenţia media; în tot acest timp, cariera lui nu a avut de suferit, mai mult decât atât, între şedinţele de recuperare, filma ba la „Ally Mc Beal“, ba la „In Dreams“. E destul să-l urmăreşti în „Zodiac“ şi îl vei aprecia pe Robert pentru puterea de a se contopi cu personajul pe care îl interpretează şi originalitatea cu care ştie să te transforme în fan.
Robert Downey Jr., dependent de Sherlock Holmes
În prezent, Robert filmează la lungmetrajul „Sherlock Holmes“, alături de directorul Guy Ritchie, şi a declarat în presa americană că noul lui hobby, care are toate şansele să devină în scurt timp dependenţă, este să-şi petreacă nopţile şi weekendurile în fata TV-ului. Actorul este încântat de rol, şi pentru a-l interpreta cât mai bine pe celebrul detectiv, se uită ore-n şir la clasicul film, adaptat după poveştile lui Arthur Conan Doyle. 2009 se anunţă aglomerat pentru actorul de 44 de ani. Pe lângă rolul de tată pe care nu-l poate neglija, mai ales acum când fiul său, Indio, a ajuns la adolescenţă, în martie va urma premiera filmului „The Soloist“ şi se întrevede o ecranizare a vieţii lui Hugh Hefner, fondatorul revistei Playboy urmând să fie interpretat de un fost playboy, Robert Downey Jr.