Reese Witherspoon a mărturisit că a avut parte de o experiență șocantă, după ce l-a născut pe fiul ei, Tennessee James, în luna septembrie 2012.
Actrița, în vârstă de 37 de ani, a recunoscut că suferă de pierderi de memorie, după ce a născut.
”De când am născut, nu pot să-mi amintesc nimic. Serios, acest copil mi-a furat creierul. Am pierdut prieteni pentru că uit să îi caut. Dar nu poţi să faci faţă la toate. Am o fată de 13 ani, un băiat de nouă ani şi un bebeluș. E ca o înregistrare care se repetă în mintea mea tot timpul. «Unde e Ava? Este bine. Bun. Unde este Deacon? Este bine. Bun. Unde este Tennessee? Este bine? Da. Grozav. Înapoi la Ava… Nu se oprește niciodată”, a declarat vedeta, pentru revista ”Red”.
Aceasta nu este singura problemă a vedetei. Reese Witherspoon a fost arestată, în urmă cu o săptămână, pentru tulburarea ordinii publice în Atlanta, un oraş din statul american Georgia, după ce soţul ei a fost oprit de poliţia rutieră pentru că îşi conducea automobilul în stare de ebrietate.