Prințesa Diana ar fi supraviețuit accidentului dacă ar fi luat o măsură simplă de precauție

De Oana Savin pe
Prințesa Diana ar fi supraviețuit accidentului din Paris dacă ar fi luat o măsură simplă de precauție, susține un medic patolog.

Dr. Richard Shepherd susține că rana fatală a Dianei a fost mică, „într-un loc greșit” și atât de rară cum niciun patolog nu a mai văzut până în acel moment.

Prințesa de Wales a fost ucisă într-un accident rutier, la Paris, în urmă cu aproape 22 de ani, însă aceasta ar fi supraviețuit dacă ar fi purtat centura de siguranță, a precizat medicul patolog, citat de The Mirror.

Acesta este de părere că dacă ar fi purtat centura, mama prinților William și Harry ar fi apărut în public după două zile cu vânătăi și oase rupte, dar ar fi fost în viață.

Dr Shepherd, care a revăzut dovezile din acest caz, spune că ruptura unei vene dintr-un plămân al Prințesei Diana este ceva foarte rar.

Rana ei specifică este atât de rară că nu am mai văzut niciuna în întreaga mea carieră. Rana Dianei era foarte mică, dar în locul greșit”, a explicat el.

Acesta susține că moartea Prințesei este un exemplu clasic de „dacă”.

Dacă ar fi purtat centura de siguranță, dacă ar fi lovit scaunul din fața ei într-un unghi diferit sau la o viteză mai mică, dacă ar fi fost urcată imediat într-o ambulanță, a scris medicul patolog în cartea sa, „Unnatural Causes”.

Dacă ar fi purtat centura de siguranță cel mai probabil ar fi apărut în public două zile mai târziu, cu un ochi negru, cu coaste rupte și o mână ruptă. Patologia morții ei este incontestabilă. Dar în jurul acelei mici și fatale rupturi a unei vene pulmonare sunt țesute multe alte fapte care sunt suficient de opace pentru a permite altor teorii să înflorească”, a explicat el.

De asemenea, Diana, care avea 36 de ani, a mai avut câteva oase rupte și o rană mică la piept.

Nu a fost urcată imediat într-o ambulanță deoarece inițial starea sa părea stabilă și vorbea, dar vena ruptă sângera încet în pieptul ei.

Prințesa de Wales și-a pierdut cunoștința în timp ce se afla în ambulanță, iar mai târziu a fost pronunțată moartă, în pofida operației la care a fost supusă la spital.

Sursă foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO