Meghan de Sussex, nevoită să urmeze o regulă pe care Prințesa Diana o detesta

De Oana Savin pe
De când a devenit membră a Familie Regale britanice, Meghan Markle a fost nevoită să se supună mai multor reguli, iar cea mai nouă se referă la ora de somn.

Tradiția spune că va trebui să își extindă programul până ce va putea merge la culcare. Potrivit lui Sir William Heseltine unul dintre secretarii privați ai reginei Elisabeta a II-a, când stau cu majestatea sa, membrii familiei regale trebuie să aștepte ca aceasta să se retragă în camera sa înainte ca și ei să facă acest lucru.

El a epxlicat că este „un lucru urât” să te bagi în pat înaintea reginei.

Heseltine a precizat că „nimeni nu se simte bine să meargă la culcare înaintea reginei”.

Citește și: Fostul iubit al lui Demi Lovato, „complet devastat” după ce artista a fost internată de urgență

Acum Meghan trebuie să adopte și această tradiție, pe care Prințea Diana o detesta.

Pentru Diana, serile regale erau agonizante. Este o oră sau mai mult în living în care toată lumea stă și face conversație și nimeni nu se retrage înaintea reginei. Iar Diana a fost dusă la o asemenea extremă încât s-a scuzat și a mers la somn”, a povestit secretarul citat de The Sun.

Tradiția somnului nu este singura la care ducesa de Sussex trebuie să se plieze.

Luna trecută, Meghan ar fi încălcat protocolul regal când s-a pronunțat asupra rezultatelor unui referendum privind avortul din Irlanda.

Potrivit Parlamentului Marea Britanie, „deși nu este interzis prin lege, se consideră neconstituțional ca un monarh să voteze la alegeri”.

Citește și: Tom Cruise preferă să rămână singur. Motivul este incredibil!

De asemenea, ea a aflat că dacă va rămâne însărcinată, nu va avea dreptul să organizeze un „baby shower”, petrecere dată în cinstea copilului, unde acestuia i se aduc cadouri.

Cum membrii familiei regale sunt „foarte bogați, un baby shower ar fi văzut ca neadecvat… nu este nimic ce nu pot cumpăra singuri”, a afirmat expertul regal Victoria Arbiter.

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

INNA, apariție hot pe coperta revistei Unica iulie 2019

INNA, apariție hot pe coperta revistei Unica iulie 2019