Vocea ei este puternica, acaparatoare si calda. Te mangaie a somn, in timp ce te tine treaza. Canta din pasiune de aproape 20 de ani si nu face din asta o profesie.
Vocea de la TVR Cultural, Mara, reuseste sa puna in scena acid jazz romantic indiferent de ritm. Si.a inceput cariera muzicala alaturi de trupa Baba Novac si a avut colaborari cu NSK, Nemos, Electric Brother, Blazzaj, 4Given, Vama Veche, Zob, Blanoz, Sensor, Zum si Jasp.
Cand ai inceput sa cochetezi cu muzica?
A canta a fost mereu, pentru mine, o dorinta naturala. Imi povesteau parintii ca in copilarie nu era vorba decat de o simpla rugaminte din partea cuiva de a canta ceva si imediat spuneam melodiile invatate de la bunica, in aromana, sau vreun slagar de la radio. Mai tarziu am facut parte dintr-un grup de copii, cu care am participat la diverse spectacole si festivaluri, dar si la emisiuni de radio si tv. Am urmat, apoi, Scoala Populara de Arta, sectia canto si sectia chitara, dar nu am urmarit niciodata sa-mi fac o cariera profesionala in muzica. Am luat aceasta decizie la 17 ani, cand am participat la Festivalul de la Mamaia si nu prea mi-au placut perspectivele unei cantarete in acea epoca. Muzica insa a ramas pasiunea mea.
Am venit la Bucuresti din Constanta, la facultatea de Drept, la indemnul parintilor de a ocupa un loc in lumea reala. Le-am urmat sfatul, viziunea pragmatica, dar nu am renuntat la placerea de a canta. Si chiar daca nu mi-am asumat cariera de artist ca profesie, intotdeauna am incercat sa fiu un profesionist pe scena.
Inceputurile activitatii mele muzicale sunt legate de trupa „Baba Novac” cu care am colaborat in perioada 1999-2001, cand am asaltat efectiv cluburile din Bucuresti, intr-o perioada in care concertele live nu erau un fenomen prea des intalnit. Atunci am prins gustul performingului live.
Ulterior, am fost atrasa de muzica electro, lucru care m-a condus spre colaborarea cu NSK pentru piesa „Totul vine de la sine” (2000), si cu Nemos (2001), cu care am inregistrat piesa „Flying Soul”, ce a beneficiat si de un videoclip interesant. Desi videoclipul a fost destul de mult difuzat pe posturile de televiziune specializate, proiectul muzical Nemos nu a fost sustinut de casele de productie, intrucat muzica noastra se pare ca era cu un pas inaintea productiilor muzicale din acea vreme. In plus, casele de productie nu erau pregatite sa promoveze proiecte mai elaborate. Tot cu Nemos am inregistrat in anul urmator piesa „Prietene”, care a fost generos difuzata de radio Delta RFI.
In perioada imediat urmatoare am inregistrat cu Dan Handrabur cateva piese foarte interesante, iar una dintre ele, „Impossible dream”, a fost desori prezentata in play-list-urile emisiunii „Zona libera”.
Piesa „Un lucru” am realizat-o cu Blazzaj”, iar de-a lungul timpului am sustinut concerte alaturi de trupe”4Given”, „Blanoz”si „Sensor”, pentru care am o admiratie deosebita.
Cu „Vama Veche” am cantat piesa „Primavara” si cu „Zob” minunatul „Cantec de dragoste”, promovat si printr-un videoclip.
La sfarsitul anului 2005 am inceput sa cant cu „Zum”, impreuna cu care am construit un repertoriu electro-pop-jaz original. Am sustinut foarte multe concerte.
Piesa „Cantec despre tine” s-a nascut din colaborarea cu „Jasp”, iar producatorul muzical al inregistarii este Bogdan Popoiag, aka „Unu”. De ce canti in engleza?
Imi este mai usor sa scriu versuri in engleza. Limba engleza este foarte sintetica, poti spune mult in cuvinte putine, are ritmicitate si, in plus, are avantajul universalitatii. Cant si in limba aromana pentru ca sunt aromanca, iar aceasta este contributia pe care o pot aduce neamului meu, pentru perpetuarea culturii noastre stravechi. Am descoperit si muzicalitatea extrem de speciala a limbii spaniole cantate, si mi-ar placea sa invat si portugheza, o limba de o frumusete aparte pentru mine. Pana la urma insa, muzica in sine este o limba universala pe care toti oamenii o inteleg cu sufletul.
Comunici cu oamenii in concerte, te opresti si vorbesti cu ei. Ce le spui?
Nu am premeditat asta, dar in timpul concertelor am simtit nevoia sa implic auditoriul si sa inlesnesc apropierea noastra. Am nevoie sa ma simt aproape de public. Le spun lucruri simple, in general legate de tema vreunui cantec, sau pur si simplu fac cunostinta cu cineva care-mi intoarce zambetul si se deschide spre mine. Stiu ca risc sa le invadez spatiul privat, dar astfel se anuleaza granita imaginara a scenei. Calitatea unui concert depinde foarte mult si de oamenii din public, ne influentam intotdeauna reciproc. Un concert live este un eveniment unic, irepetabil, care naste stari, emotii si ganduri intre anumiti oameni prezenti intr-un anumit timp si spatiu, iar acesta este nemasurata lui valoare.
Ce-ti inspira versurile?
Nu am talent de poet, dar mi-am cultivat exercitiul de a scrie pentru ca vreau sa cant despre lucrurile care au importanta pentru mine, si anume, tot ceea ce este legat de evolutia noastra ca fiinte spirituale, si in general de cautarea interioara a lui Dumnezeu. Iti transcriu aici versurile piesei „It is” care s-au nascut in momentul in care am constientizat prezenta fluxului vietii in fiinta mea:
„if you clarify your mind/ if you purify your soul/ if you breath softly like a child/ i know you will feel it/ flowing like spring showers/ dripping like melting ice/ from the head falling down to the feet /and then rising up again/ try to look at it/ you will not see it/ try to listen to it/ you will not hear it/ try to touch it/ you will not feel it/ it’s not bad, it’s not good/ it is, just is/ it is here, it is now/ it is, just is/up high it’s not bright/ it is, just is/ down below it’s not dark / it is, just is/ it was born before the sky and earth/ it follows its own natural way/ it moves in circles through everything/ and never ever stops.”
Primul text in limba romana l-am scris pentru piesa „Prietene”, impreuna cu Dj Vasile care a compus versurile refenului:
„prietene, tu nici nu stii/ viata cat de frumoasa poate fi/ vad, cand e soare, in suflet culoare/ cand cred in mine, totul e bine/ stiu ca nimic nu e prea mic/ clipele-s lungi cand nu le alungi/ prietene, tu nici nu stii/ viata cat de frumoasa poate fi/ ce bine ca esti si ma privesti/ vreau sa traiesc si sa iubesc/ sa daruiesc, si sa primesc/ si tot ce ti-am spus imi e de-ajuns.”
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.