Loredana Chivu și Sorin Nicolescu s-au despărțit: „Câteodată, poate aceasta este secretul fericirii”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Loredana Chivu și Sorin Nicolescu s-au despărțit din nou. Vedeta a confirmat că este singură, dar fericită, punând capăt unei relații de doi ani, timp în care ce fusese cerută de soție de două ori.

Loredana Chivu și Sorin Nicolescu s-au despărțit

După mai bine de doi ani de iubire, Loredana Chivu și Sorin Nicolescu au pus punct relației lor. Concurenta de la „Asia Express„ a dezvăluit că Sorin a cerut-o de soție de două ori, iar răspunsul său a fost de fiecare dată „DA”.

Cu toate acestea, vedeta a mărturisit într-un interviu anterior că nu își dorește o nuntă în viitorul apropiat: „Acum, cel puțin anul acesta, nu îmi doresc nuntă”.

Ultima perioadă a fost una intensă pentru Loredana, atât pe plan personal, cât și profesional. Participarea la „Asia Express – Drumul Mătăsii” alături de Anamaria Mocanu a fost o experiență care a scos-o complet din zona de confort.

Revenirea acasă a marcat un nou început pentru ea, iar transformările din viața personală nu au întârziat să apară.

„Sunt îndrăgostită de viață, mi se pare superbă, frumoasă. Da (n.r. singură și fericită), de ce nu? Câteodată, poate aceasta este secretul fericirii!”, a declarat vedeta pentru Știrile Antena Stars, conform Spynews.

Citește și: Alexandru Ciucu a rămas cu un regret, la 4 ani de la despărțirea de Alina Sorescu: „Asta o să îmi reproșez întotdeauna” 

Citește și: Florin Ristei, prima reacție după ce Mircea Badea l-a făcut analfabet: „Mi-a trimis mama supărată mesaje și i-am zis…”

Cei doi s-au mai despărțit în trecut

Chiar dacă separarea de Sorin Nicolescu nu este o premieră pentru cuplu, de această dată Loredana Chivu pare să fi găsit liniștea interioară.

În trecut, cei doi au reușit să își regăsească drumul unul spre celălalt, chiar dacă despărțirea s-a produs, după cum a recunoscut Loredana, „din cauza mea”.

Acum, însă, vedeta se concentrează pe propria fericire și își trăiește viața din plin, fără a simți că îi lipsește ceva.

Citește și: Mariana Moculescu a pierdut procesul în care îi cerea Nidiei pensie alimentară. Decizia judecătorilor

Citește și: Kourtney Kardashian și Travis Baker au întreținut relații intime în timpul travaliului: „Ajută câteodată acest lucru”

Întrebată despre starea sa actuală, Loredana a subliniat că se simte bine în pielea ei și că își dedică energia lucrurilor care o fac fericită.

„Chiar sunt ok așa cum sunt în momentul de față”, a spus ea, arătând că fericirea vine, uneori, din acceptarea situației și din iubirea de sine.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Loredana Chivu și Sorin Nicolescu

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton