Lavinia Pîrva a născut un băiețel

De Oana Savin pe
Lavinia Pîrva a devenit mamă, joi, după ce a adus pe lume un băiețel perfect sănătos. Vestea cea mare a dat-o Ștefan Bănică, pe contul său de Facebook.

În același timp, el a anunțat și numele copilului: Alexandru.

Sunt fericit că a venit pe lume fiul meu cel mai mic, haios și sănătos, Alexandru Bănică. Eu și soția mea vă mulțumim tuturor celor care ați fost alături de noi în această perioadă, pentru faptul că ne-ați respectat intimitatea și pentru toate mesajele frumoase”, a scris artistul pe rețeaua de socializare, alături de o imagine în care apar niște botoșei albaștri.

Bebelușul a venit pe lume înainte de termen, artista fiind programată să nască luna viitoare.

Cu puțin timp în urmă, Ștefan Bănică spunea că abia așteaptă să își cunoască fiul.

Am emoţii pentru că voi deveni tătic din nou. Nu am habar cum o să fiu ca tată pentru a treia oară. Nu are sens să trăieşti în viitor. La începutul verii va naşte Lavinia. Mă văd schimbând scutece, am mai schimbat scutece, dar să nu mă consideraţi scutecel şef. Sunt un om obişnuit. Sunt un om împlinit”, spunea Bănică la Antena Stars.

Micuțul este primul copil al Laviniei Pîrva și al treilea al lui Ștefan Bănică. Cântărețul mai are doi copii, un băiet, Radu Ștefan, în vârstă de 16 ani, din relația cu Camelia Constantinescu, și Ana Violeta, de 11 ani, din căsnicia cu Andreea Marin.

Sursă foto:  Arhivă

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro