Lara Fabian va fi dată în judecată de organizatorii concertului anulat de la București

De Unica.ro pe
După ce cântăreața Lara Fabian și-a anulat concertul din 3 februarie, pe care trebuia să îl susțină la Sala Palatului în București, fanii ei au fost extrem de dezamăgiți.

Cu câteva ore înainte de concert, Lara Fabian a explicat într-un mesaj pe Facebo0k că nu a fost plătită și nu va mai veni să cânte. În schimb, organizatorii concertului susțin că artista minte și plănuiesc să o dea în judecată.

„În seara zilei de 3 februarie, Lara Fabian trebuia să susțină un concert la Sala Palatului, București, ora 19:30”, au declarat organizatorii, potrivit Libertatea. „Pentru a doua oara consecutiv, artista a anulat spectacolul. Acest lucru este inacceptabil și noi nu acceptam acuzația falsă făcută la adresa noastră prin intermediul conturilor ei de social media. Biletele au fost vândute în proporție foarte mare și noi, organizatorii, am pregătit spectacolul pânâ la ultimul detaliu”.

Mihaela Gurău, organizatoarea concertului, a oferit mai multe detalii despre anularea bruscă a concertului pe care trebuia să îl susțină Lara Fabian în cadrul emisiunii „Adriana Nedelea LA FIX”: „A fost prezentă la Sala Palatului până la ora 16:00, moment în care a decis brusc să plece fără să anunțe pe nimeni. Își făcuse deja check-out-ul de la hotel în dimineața zilei și urma să cânte… Nu a discutat cu nimeni din organizare, ci doar cu cei din echipa ei. Nu ne-a anunțat pe noi, am văzut-o doar când pleacă!”

De asemenea, Mihaela Gurău a anunțat că vrea să o dea în judecată pe Lara Fabian și întreaga ei echipă. Mai mult, nu va mai colabora pe viitor cu artista: „Imaginea noastră este extrem de pătată pentru că acest incident s-a repetat! Dacă era prima dată înțelegeam… Nu vom mai colabora cu Lara Fabian, probabil intenționează să vină din nou în România prin intermediul altui promoter. Oamenii își pot recupera banii de pe bilete, dar încă nu știm demersurile. Îi vom anunțat în cel mai scurt timp”.

Foto – Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro