Gina Pistol, prezentatoarea emisiunii „Chefi la Cuțite”, de la Antena 1 a vorbit în podcastul lui Horia Brenciu despre creatoarea de modă Dana Budeanu.
Vedeta a fost invitata cântărețului la podcastul pe care acesta îl prezintă și printre discuțiile despre familie, copil sau carieră, prezentatoarea emisiunii culinare a adus-o în discuție și pe creatoarea de modă.
Ce spune Gina Pistol despre Dana Budeanu
Partenera de viață a juratului de la Vocea României a fost rugată să enumere cinci vedete din România pe care le consideră cele mai simpatice, dat fiind faptul că ea este cea care a pornit trendul „simpaticilor” în cadrul emisiunii Asia Express.
Unul dintre numele rostite de vedeta Antenei 1 a fost cel al creatoarei Dana Budeanu. Gina spune că o admiră pe aceasta pentru felul ei de a fi și recunoaște că adesea se regăsește în vorbele și sfaturile pe care aceasta le oferă. Mărturisește, însă, că a existat un episod în care s-a supărat pe Dana Budeanu, pentru o remarcă la adresa ei.
„Dana Budeanu e o femeie foarte mișto, e smart. Nu am fost de acord cu o chestie pe care poate nu a zis-o legată de mine, dar am simțit așa că e dată către mine. Eram la început cu Andrei și a făcut ea o postare. M-am simțit vizată, dar este o femeie smart și are un umor dark. Spune niște chestii foarte mișto și le împachetează uneori într-un umor neaoș și de multe ori sunt de acord cu ea”, a spus Gina Pistol.
Cum s-a schimbat viața Ginei Pistol după apariția pe lume a fiicei sale
Anul trecut, Gina Pistol și Smiley au devenit părinți. Au împreună o fiică pe nume Josephine care, după cum recunoaște vedeta, le-a schimbat complet viața.
„E un copil atât de bun. și mulțumesc în fiecare zi că ne-a ales să fim părinți. Îmi e greu că tot ce îmi amintești din trecutul meu, parcă e viața altcuiva. Tot ce am trăit înainte să devin mamă parca a fost superficial. Eu parcă acum încep să trăiesc”, a povestit Gina Pistol.
Vedeta spune că își dorește ca de anul viitor să se implice mai mult pentru a deveni o mamă și mai bună pentru fiica ei. De aceea, prezentatoarea mărturisește că va fi nevoită să aibă mai multă grijă de ea, lucru pe care l-a neglijat în ultimele luni de când a devenit mamă.
„Îi spuneam și lui Smiley după ce am născut. E greu să fii părinte, să fii si divă să fii și părinte, să fii și pe sticlă. A fi mamă mă împlinește și am cam uitat de mine. Anul viitor mă voi ocupa mai mult de mine”, a adăugat Gina Pistol.