Interpretul maleficului JR Ewing, personaj de referinţă al serialului Dallas, a murit la vârsta de 81 de ani. Actorul suferea de peste 20 de ani de un cancer la ficat pe care, ani l-a rândul, a reuşit să-l
ţină sub control.
Actorul a murit într-ul spital din Dallas, iar alături de el au fost colegii săi de serial, Linda Gray şi Patrick Duffy, interpreţii rolurilor Sue Ellen şi Bobby din serialul care i-a făcut celebri, scrie The Sun, citat de Mediafax.
„Familia şi prietenii lui Larry au fost alături de el pentru Ziua Recunoştinţei. Când a murit a înconjurat de oameni iubiţi. A avut o moarte liniştită, aşa cum şi-a dorit”, se arată într-o declaraţie de presă a familiei actorului. În 1995, Larry Hagman a făcut un transplat de rinichi, şi tot atunci a declarat că este totalmente împotriva fumatului după ce ani l-a rând alcoolul şi tutunul i-au fost cei mai buni prieteni. Larry Hagman a fost actor, producător şi regizor de film. Cel mai celebru rol al său este J. R. Ewing din serialul TV „Dallas”. Episodul „Who Shot JR?”, difuzat în 1980, a rămas până în zilele noastre unul dintre programele de televiziune cu cea mai mare audienţă din lume, iar serialul „Dallas”, difuzat în 13 sezoane între anii 1978 şi 1998, a avut o popularitate uriaşă pe plan mondial.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.