În toamna anului 2016, Sorin Brotnei ex-Akcent s-a căsătorit civil cu soția lui, Ramona. Perechea s-a căsătorit religios anul următor, în 2017, și are împreună o fiică, Ivana, care anul acesta va împlini 2 ani.
Cum s-au cunoscut Sorin Brotnei și soția lui Ramona? Tânăra credea că artistul era fotograf
Invitați în platoul emisiunii Vorbește Lumea, Sorin și Ramona au dezvăluit cum a început povestea lor de dragoste.
„Eu nu l-am recunoscut, am crezut că este fotograf. Chiar vorbeam cu o prietenă și-i spuneam că mă caută un fotograf. El consideră că m-a curtat foarte mult, eu consider că m-a curtat foarte puțin.
Depinde pe cine întrebi. La clinică ne-am cunoscut. A fost un loc bun în care să ne cunoaștem destul de serios. El mi-a părut destul de serios. (…)”, a dezvăluit Ramona.
„Prima întâlnire a fost cu emoții. Eu m-am conectat de prima dată, de când ne-am văzut la clinică, ea s-a conectat mai greu”, a spus solistul.
„Mi-a plăcut foarte mult la el că are simțul umorului și că este o persoană care, indiferent de cât de nerelaxat ai fi, te relaxează din felul în care vorbește.
Zâmbește tot timpul și nu ai cum să nu te simți în largul tău cu un om ca el. A decurs totul foarte bine. El cu interes, eu fără, dar a decurs totul minunat.”
Întrebată de Adela dacă ea crede că ar fi fost o soție geloasă în cazul în care Sorin și-ar fi continuat cariera în muzică, Ramona a răspuns:
„Nu știu dacă aș fi ajuns să fiu o soție, în primul rând. Îi apreciez foarte mult partea artistică. Nu știu cum ar fi fost. (…) Îmi place mult mai mult partea asta pe care o face acum. Partea de clinică de care s-a ocupat. Îmi place mie”.
În anul 2010, Sorin și-a făcut un transplant de păr. Rezultatele l-au mulțumit atât de tare încât a vrut să le ofere și altora această oportunitate. Așadar, artistul a pus bazele unei astfel de clinici.
„Am cântat de mai multe ori în Turcia cu trupa Akcent și eram foarte cunoscuți. La o clinică de acolo mi-am făcut și implantul de păr. Așa am decis să mă dedic acestui proiect.
Am început în 2013 și doctorul vine lunar ca să consulte pacienții și apoi intervențiile se fac în Istanbul. Facem consultații regulate, iar eu stabilesc întâlnirile”, declara Sorin în 2016, pentru Click!.