Pe Ovidiu Oanță îl vedem aproape în fiecare zi la televizor, însă despre familia lui știm foarte puține amănunte. Corespondentul Știrilor Pro Tv este unul dintre cei mai vechi și mai buni reporteri ai postului de televiziune și a știu întotdeauna să-și mențină o imagine impecabilă.
Ovidiu Oanță s-a născut pe 5 aprilie 1974, în Baia Mare, și încă din primul an de facultate a început să lucreze în presă, astăzi având în spate peste 26 de ani de carieră și mii de intervenții în direct. Cu toate că a recunoscut că a făcut o serie de compromisuri pentru a ajunge cel mai bun în munca lui, a reușit să-și construiască o familie frumoasă, care i-a fost mereu aproape și l-a susținut în toate momentele grele
Ovidiu Oanță și soția sa, Delia Oanță
Ovidiu Oanță are 44 de ani și de 30 de ani o cunoaște pe Delia, cea care i-a devenit, ulterior, și soție. Povestea lor de dragoste a început atunci când au dat admiterea la Liceul de Filologie-Istorie din Baia Mare. Delia intrase înaintea lui pe listă și apoi, timp de 4 ani, i-a fost nu doar colegă, ci și șefă de clasă. Scânteile, însă, s-au aprins în clasa a XII-a și din acel moment au rămas împreună, cererea în căsătorie având loc la vârsta de doar 23 de ani. Dacă Ovidiu a urmat Facultatea de Jurnalism, Delia a urmat Filologia și a ajuns profesoară de limba română.
Ovidiu Oanță și soția sa au impreună trei copii: o fată, pe nume Oana, care va deveni majoră în septembrie anul acesta, și doi băieți, gemeni, Filip și Patrick, în vârstă de 6 ani.