Minerva a dezvăluit, cu o lună înainte să moară, ce mare regret i-a marcat ultimii ani de viață. Astrologul a murit vineri, 7 martie, la 66 de ani, din cauza cancerului.
În ianuarie 2025, cu o lună înainte să moară, Minerva a dezvăluit că ar fi dat orice pentru a-și retrăi copilăria și adolescența ca să îndrepte relația pe care a avut-o cu mama ei.
Până la 42 de ani, Minerva a respins-o pe cea care i-a dat viață. În emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, astrologul a dezvăluit cuvintele pe care mama ei i le-a spus în septembrie 2024 și care au marcat-o profund.
„Până la 42 de ani foarte prost (s-a înțeles cu mama ei – n.red.). Mama Capricorn, eu Vărsător… îți dai seama cam cum ne-am înțeles. Nu făceam decât ce voiam eu, n-a putut să-mi impună niciodată nimic. În schimb, am realizat și acum realizez că, de fapt, ea tot timpul a fost lângă mine, chiar și când am rămas singură. A fost singura care a fost alături de mine. Atunci m-am dus la preot și i-am spus: «Părinte mi-am urât mama!».
Am urât-o efectiv, îi închideam ușa în nas, îi trânteam, nu voiam să stau de vorbă cu ea. Au fost niște lucruri pe care acum le înțeleg, prin prisma a ceea ce-mi povestea ea despre copilăria ei. A venit să mă vadă când m-am internat, acum în septembrie, s-a uitat la mine, a zâmbit, a ieșit pe coridor și a început să plângă. A întrebat-o medicul: «De ce plângeți, doamna Dima?». «Copilul meu a venit acasă să moară la mama ei.»
Deci ce pot să spun mai mult despre dragoste și faptul că acum o înțeleg. Acum mi-aș dori ca oricând să retrăiesc copilăria și adolescența. (…) Cred că i-aș arăta c-o iubesc, că de fapt ea e totul pentru mine”, a spus Minerva în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Mama și fratele Minervei se vor ocupa de înmormântarea ei, care va avea loc la Arad
Astrologii Sanda Ionescu și Valeriu Pănoiu au confirmat decesul Minervei. Sanda a făcut o postare pe Facebook, în timp ce Valeriu a făcut declarații pentru Fanatik.ro.
„Sandra Ionescu, o prietenă comună din televiziune, a ținut legătura cu fratele dumneaei. De la dânsa am aflat. A fost internată la Spitalul Sfântul Ioan. Avea metastaze, a avut cancer. Înmormântarea va fi la Arad, nu se știe când, se fac deocamdată toate formalitățile.
Mama ei trăiește, fratele se ocupă de toată birocrația, de toate procedurile. Nu o s-o avem aici, în București. Oricum, ea locuia în Popești-Leordeni. Gabi, în ultimii doi-trei ani, și-a protezat un șold, iar anul trecut, în toamnă, și-a pus proteză și la al doilea șold. Mama ei, care era medic, e cea care a avut grijă de ea. Fratele ei, care am impresia că locuiește parcă în Satu Mare, a fost aici. Ei au fost avertizați, se știa că e pe ultima sută de metri de vreo săptămână”, a declarat astrologul Valeriu Pănoiu, pentru Fanatik.ro.
„Drum lin și în Lumină, iubita mea! Astrologia românească azi e în doliu! Mulțumim pentru tot ce ne-ai lăsat!”, a scris și Sanda Ionescu pe Facebook, în dreptul unei fotografii în care ea și Minerva se îmbrățișează.