Cristina Bâtlan a făcut o investiție de peste 300.000 de euro în cadrul emisiunii Imperiul Leilor, din această seară! Cine a reușit să o convingă să investească și despre ce afacere este vorba.
O nouă ediție a fost difuzată în această seară, de la 21:30, pe PRO TV, din show-ul în care antreprenorii cu idei noi, care pot face diferența pe piață, au șansa de a se întâlni cu investitori de top și de a primi o șansă care să-i ducă tot mai sus.
Cristina Bâtlan, investiție de 370.000 de euro astăzi, la Imperiul Leilor
Printre cei care s-au făcut remarcați de Lei s-au aflat și Laurențiu Radu, care a venit cu propria afacere, și Eric Tan, care a venit cu propunerea. Cei doi au reușit să o convingă pe Cristina Bâtlan să facă oferte de investiție, iar de acum vor trece într-o nouă etapă, în care Leoaica și echipa va începe toate verificările de business pentru a vedea dacă investițiile se vor concretiza.
Dacă Laurențiu Radu a cerut 70.000 de euro pentru 10%, Cristina i-a făcut o contra ofertă pe care acesta a acceptat-o fără să stea pe gânduri. ”Ești un artist, îți fac o ofertă de 70.000 de euro pentru 20%, îți pun la dispoziție o fabrică de mobilă și niște colegi care de mâine pot să te ajute să-ți pui în aplicare visul”, i-a spus aceasta.
„Dacă ești de acord cu 300.000 pentru 51%, voi investi”
De cealaltă parte, Eric Tan, venit direct din Singapore pentru că s-a îndrăgostit în țară, a cerut 300.000 de euro pentru 30% și a și motivat: ”Pe măsură ce tehnologia crește, e nevoie de multe produse – în prezent toate produsele au o singură funcționalitate. Produsul înlocuiește tot ce e pe raft”.
Deoarece nu a crezut că ceea ce i-a fost prezentat a fost și suficient testat, Cristina i-a făcut o ofertă îndrăzneață: ”Dacă ești de acord cu 300.000 pentru 51%, voi investi. Dacă demonstrezi că ești corect, scădem la 30%”.
În exclusivitate pentru Unica.ro, ei au oferit detalii despre această participare:
Cristina Bâtlan, investiție de peste 300.000 de euro. Ce spun Laurențiu Radu și Eric Tan?
La ce te gândeai când așteptai să intri în fața Leilor?
Laurențiu Radu – Înainte să intru în fața Leilor, m-am gândit la Dumnezeu și la parcursul pe care l-am avut până acum.
Eric Tan – Prin minte îmi treceau numeroase lucruri, așa cum se întâmplă în mod normal în fața unei astfel de provocări. Mi-am propus să mă calmez, să nu fiu mai emoționat decât era cazul și să dau tot ce aveam mai bun, gândidu-mă că vorbesc cu niște prieteni.
Eric Tan: „Camerele și luminile au adăugat puțină presiune”
Cât te-ai pregătit pentru prezentarea de astăzi? Ce emoții te încercau până să începi?
Laurențiu Radu – Am decis să prezint o măsuță unicat, o operă de artă funcțională care spune o poveste și redă energia lemnului. Măsuța Cronos simbolizează eliberarea omului modern, trecând într-o altă dimensiune.
Eric Tan – Ca să fiu sincer, fiind antreprenor, sunt oricând pregătit să țin un pitch în fața cuiva. Cu toate acestea, fiind nevoit să facă asta la TV, pentru prima dată, a fost natural să am emoții. Iar camerele și luminile au adăugat puțină presiune!
Cu ce sfaturi pleci mai departe pentru îmbunătățirea afacerii tale?
Laurențiu Radu – Odată cu creșterea afacerii, am nevoie în echipa mea de oameni cu experiență.
Eric Tan – Toți Leii mi-au oferit un feedback bun și niște comentarii pe care le-am apreciat. În scurtul timp pe care l-am avut la dispoziție, am avut șansa să înțeleg mai bine ce aspecte am ratat și ce arii ar trebui să îmbunătățesc.
Laurențiu Radu: „A fost o experiență unică și încărcată de emoții”
Ce ți-ai dori să rețină cei de acasă despre afacerea ta? Dar despre tine, ca antreprenor?
Laurențiu Radu – Am început de la un hobby care s-a transformat într-o afacere de succes. Dacă îți place ceea ce faci și vei crede în forțele proprii, cu siguranță vei reuși. Afacerea mea promovează obiecte de artă funcționale, realizate din pasiune.
Eric Tan – Mi-ar plăcea ca telespectatorii să rețină afacerea noastră ca fiind una distractivă, îndrăzneață și provocatoare. La nivel individual, aș vrea să fiu reținut ca fiind un om curajos.
Cum ai descrie experiența participării în show?
Laurențiu Radu – A fost o experiență unică și încărcată de emoții.
Eric Tan – Experiența a fost una grozavă și mă bucur că am luat parte la ea. A fost o nouă provocare bifată pentru mine personal și abia aștept să văd ce oportunități vor apărea pe mai departe pentru noi.
Emisiunea Imperiul Leilor revine și marțea viitoare, de la ora 21:30, pe PRO TV.