Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Gina Pistol și Smiley au amândoi vieți pline și ocupate, așa că găsesc destul de rar timp doar pentru ei. Cei doi sunt colegi de trust și au emisiuni la Pro Tv, însă cu toate cu acestea, nu au prea mult timp ca să se bucure unul de celălalt așa cum și-ar dori.
Gina Pistol și Smiley, escapadă romantică în weekend
Gina Pistol și Smiley au o familie frumoasă împreună cu micuța Josephine. Cei doi au vieți pline și ocupate, amândoi lucrând la Pro Tv. Pentru că se vad mai puțin decât și-ar dori, cei doi soți au decis să facă o escapadă de weekend alături de fiica lor. Gina Pistol, Smiley și Josephine au decis să petreacă weekendul la Big Little Festival, un eveniment dedicat familiilor.
Gina Pistol a profitat de faptul că Smiley a urcat pe scena festivalului, dar și de faptul că în cadrul evenimentului au existat tot felul de oportunități pentru ca Josephine să se distreze.
„Mă duc la concert. Atunci când îmi permite timpul, că fiica mea este în vacanță, și unde pot o iau și pe ea. Îmi e dor așa să mai petrec și eu timp cu bărbatul meu. El are și filmări, are și concerte. Când putem petrecem mai mult timp împreună”, a declarat Gina Pistol pentru Libertatea.
Josephine urmează să înceapă grădinița, așa că puțină distracție la festival a fost binevenită. Gina Pistol a povestit că micuța este fanul tatălui său, dar că ascultă și alte genuri de muzică.
„Este fan Smiley, dar are niște gusturi muzicale atât de diverse. Ba ascultă muzică lăutărească. Când mai fredonez eu prin casă vine la mine și îmi zice că vrea să asculte melodia aia. Dar se mai întoarce ea la Ceaikovski, iar la Smiley, la Depeche Mode. Îi place muzica și se pare că are și o ureche muzicală foarte fină. De fapt îi place să danseze foarte mult și felul în care dansează ne arată că simte muzica. E simpatică rău fiica mea”, a mai povestit Gina.
Ce se întâmplă la Big Little Festival, festivalul organizat de HaHaHa Production
Smiley a povesti că și-a rezervat toate cele 3 zile pentru festival, deși va urca pe scenă doar într-o singură zi. El a spus că aceasta este ediția oficială, pentru că prima a fost la Râșnov, însă a fost o ediție de încercare.
Festivalul este organizat de casa lui de producție, dar artistul a recunoscut că de logistică se ocupă fratele lui. El a mai spus că anul viitor va fi și mai mare festivalul care își propune să promoveze legătura dintre copii și părinți.
„În weekend sunt la Big Little Festival. Este a doua ediție. Practic asta este ediția oficială pentru că prima a fost la Râșnov și a fost ediția noastră de încercare. Anul acesta este mult mai mare festivalul, este mult mai complex din punct de vedere al lucrurilor care se întâmplă în timpul festivalului pentru toată lumea.
El nu este de fapt un festival clasic, cum sunt celelalte festivaluri de muzică. El este un festival care își propune să dea ocazia părinților și copiilor să se joace împreună trei zile încontinuu. Sunt o grămadă de activități pentru toate gusturile, pentru toate opțiunile și pe final este și un concert. Adică festivalul este mai mult pentru joacă”, a povestit Smiley pentru Libertatea.