Cântărețul Eddie Money a fost diagnosticat cu cancer în fază terminală

De Oana Savin pe
Cântărețul american Eddie Money a fost diagnosticat cu cancer la esofag în fază terminală. Artistul în vârstă de 70 de ani este cunoscut pentru hituri precum „Take Me Home Tonight” sau „Two Tikets to Paradise”.

Acesta a făcut anunțul într-o înregistrare video ce a fost publicată sâmbătă, ce urmează să fie inclusă în episodul din 12 septembrie al reality show-ului „Real Money”, în care artistul apare în prezent.

Eddie a afirmat că soarta sa se află în „mâinile lui Dumnezeu”, dezvăluind că boala s-a răspândit deja la ficat și la nodulii limfatici.

Acesta a mai spus că a descoperit că are cancer în urma unui control medical de rutină.

Eddie Money a avut numeroase probleme de sănătate în ultimii ani. Anul acesta, el a fost supus unei operații pe cord, după o pneumonie. Astfel, cântărețul, care este unul dintre cei mai de succes artiști americani ai anilor 1970-1980, a fost nevoit să își anuleze turneul programat în această vară.

Printre hiturile lui Eddie Money se mai numără „Baby Hold On”, „Maybe I’m a Fool”, „Think I’m in Love”, „Shakin”, „Walk on Water”, „The Love in Your Eyes” şi „Peace in Our Time”.

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Andreea Antonescu a oferit mai multe detalii despre divorț

Andreea Antonescu a oferit mai multe detalii despre divorț