Billie Eilish: „Pornografia mi-a distrus creierul” – UNICEF trage un semnal de alarmă

.

Billie Eilish, una dintre cele mai cunoscute artiste la nivel mondial, cu aproape 100 de milioane de urmăritori pe Instagram, trage un semnal de alarmă cu privire la pornografie.

Billie Eilish are 20 de ani și câștigătoare a mai multe premii Grammy. Într-un interviu pentru un post de radio american, ea a vorbit despre dependența de pornografie, problemă cu care se confruntă de la 11 ani. Aceasta i-a dat coșmaruri și i-a afectat relațiile personale, după cum relatează Reuters.

„Cred că pornografia este o rușine”, a spus artista în interviu, citată de Digi24. „Obișnuiam să privesc multă pornografie, să fiu sinceră. Am început când aveam 11 ani”. Ea a mai adăugat: „Cred că mi-a distrus creierul și mă simt incredibil de devastată pentru că am fost expusă la atâta pornografie”.

În interviu, Billie Eilish a recunoscut că a avut coșmaruri cauzate de conținutul violent și abuziv pe care l-a văzut. Acest lucru a interferat și cu relațiile ei personale: „În primele dăți când am făcut sex, nu am spus niciodată ‘nu’ lucrurilor care nu îmi făceau bine. Am crezut că de așa ceva trebuie să fiu atrasă”.

Citește și: Andreea Ibacka, mărturisiri despre adolescența sa: „Fructul oprit era tare ispititor”

Citește și: Augustin Viziru, despre dependența de jocurile de noroc: „Nu regret, chiar dacă am pierdut mulți bani”

Citește și: Actorul Chris Noth, celebrul Mr. Big din “Sex and The City”, acuzat de viol de două femei

Citește și: Rezoluțiile de Revelion ale lui Teo Trandafir: „Îmi doresc să trec peste lucrurile care m-au nemulțumit în anii precedenți”

Artista a vorbit despre această problemă și într-una dintre melodiile ei noi, „Male Fantasy” („Fantezie Masculină”). Versurile vorbesc de la sine: „Singură acasă, încerc să nu mănânc/Îmi distrag atenția cu pornografie/Urăsc felul în care ea mă privește/Nu suport dialogul/Știu că ea niciodată nu va fi atât de satisfăcută/Este o fantezie masculină/Iar eu mă întorc la terapie”.

Specialiștii UNICEF îi dau dreptate. Aceștia cer ca siguranța copiilor pe internet să fie promovată mai mult de fiecare guvern în parte. Expunerea la conținut pornografic de la o vârstă fragedă poate avea consecințe negative asupra sănătății psihice a copiilor și ar putea normaliza actele abuzive și misogine.

Foto – Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton