Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău, vacanță în Grecia? Cum s-a dat de gol cuplul

De Unica.ro, pe

Bianca Drăgușanu (40 de ani) și Gabi Bădălău (34 de ani) formează un cuplu de la începutul anului 2021. De atunci și până în prezent, însă, perechea a avut mai multe despărțiri și împăcări, ultima ruptură producându-se cu doar câteva luni în urmă.

Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău, vacanță în Grecia? Cum s-a dat de gol cuplul

Recent, modelul și afaceristul par să-și mai fi dat o șansă. Cuplul se află în vacanță în Grecia. Deși nu au publicat nicio fotografie împreună, amândoi au postat în mediul online imagini din aceeași locație idilică.

Înaintea relației cu Bianca, Gabi a fost căsătorit cu artista Claudia Pătrășcanu (43 de ani), de care s-a separat în vara anului 2019. În prezent, fosta pereche luptă în instanță pentru custodia fiilor lor, Gabriel și Nicholas. La rândul ei, din fostul mariaj cu Victor Slav (42 de ani), Bianca are o fiică, Sofia Natalia. Anterior relației cu Bădălău, modelul a mai fost căsătorit cu Alex Bodi.

Bianca Drăgușanu Gabi Bădălău vacanță GreciaIcon photoVEZI GALERIA FOTO (1 / 8)

Înaintea vacanței în doi din Grecia, Bianca a fost în vacanță în Turcia alături de Sofia, iar Gabi alături de fiii lui în Spania.

Articolul continuă după recomandări

Citește și: De ce afecțiune suferă Bianca Drăgușanu. „Singurul lucru pervers din corpul meu”

Citește și: Cât costă operația de cantopexie pe care Bianca Drăgușanu și-a făcut-o

Citește și: Cătălin Botezatu, despre Bianca Drăgușanu: „E creația mea și ea știe asta”

De ce s-au despărțit Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău ultima dată?

Afaceristul susține că a fost vorba despre o „nepotrivire de caracter”, Bianca fiind mult prea „agitată și vulcanică” pentru el. Surse din preajma fostului cuplu susțineau recent că părinții lui Gabi nu au încurajat relația lui cu modelul. Cu toate acestea, Bianca a explicat la „Xtra Night Show”:

„Nu a fost vorba niciodată despre familie, ci strict despre el. E un om care nu își asumă nimic. Trăiește în două lumi, nu știe ce vrea. Nu pot să stau cu un bărbat care nu știe ce vrea și care nu știe să mă facă fericită. (…) Dacă ești dezorientat, lasă-mă în pace! Eu sunt prea agitată pentru el? Nu poți să ții ritmul cu mine, la revedere! (…) El către familia lui a dat informația greșită de la bun început. Dacă a fost cineva de vină nu au fost părinții lui”.

Un alt motiv al despărțirii ar fi fost infidelitatea afaceristului. Modelul l-a surprins în compania mai multor femei, în timpul unei petreceri. Bianca ar fi spart ușa imobilului din Pipera în care Gabi se afla și ar fi început să lovească cu o bâtă de baseball femeile din apartament. Gabi Bădălău ar fi fugit parțial dezbrăcat din calea modelului.

„Nu sunt de fier chiar dacă vreau să par. Mă afectează anumite circumstanțe, dar eu le depășesc foarte ușor”, declara Bianca despre cele întâmplate, tot la „Xtra Night Show”.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!