Ariana Grande a anulat două concerte din cauza problemelor de sănătate

De Oana Savin pe
Ariana Grande a fost nevoită să își anuleze două concerte din cauza unor probleme de sănătate. Însă, vedeta nu a precizat în ce contau aceste probleme.

Artista, care urma că concerteze marți și miercuri în statul său natal, Florida, a declarat că este „mai mult decât devastată” că a fost nevoită să anuleze show-urile, la solicitarea medicului.

Grande a precizat că recitalurile pe care urma să le susțină în Tampa și Orlando vor fi amânate pentru luna noiembrie.

Tampa și Orlando, m-am trezit azi incredibil de bolnavă, am alergat la medic și mi-a spus că trebuie să amân show-urile de azi și mâine. Sunt mai mult decât devastată. Vă rog să mă iertați. Vă iubesc și mă voi întoarce cât de curând posibil”, a scris artista în vârstă de 25 de ani pe Instagram.

Ariana Grande a anulat două concerte din cauza problemelor de sănătate

Ariana Grande, care s-a născut la Boca Raton, a anunțat că biletele deja achiziționate pentru concerte vor fi valabile pentru recitalurile din noiembrie.

În prezent, cântăreața se află în turneul mondial Sweetener, care a început la Albany, New York, în luna martie.

În cursul acestui an, Ariana va cânta în Marea Britanie și Irlanda, urmând să susțină concerte în orașe precum Londra, Birmingham, Glasgow, Sheffield și Dublin.

Sursă foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Cum arată Andreea, iubita fotbalistului Cristi Manea, și ce a pățit tânăra la finalul meciului România - Franța

Cum arată Andreea, iubita fotbalistului Cristi Manea, și ce a pățit tânăra la finalul meciului România - Franța