Anne Hathaway a dezvăluit numele celui de-al doilea copil

De Adelina Duinea, pe

În luna decembrie a anului trecut, Anne Hathaway (37 de ani) a devenit mamă pentru a doua oară. Anne și soțul ei, Adam Shulman (39 de ani), s-au căsătorit în luna septembrie a anului 2012.

Perechea mai are împreună un fiu, Jonathan Rosebanks, în vârstă de 4 ani. Cel mai recent proiect al actriței, pelicula The Witches, s-a lansat pe 22 octombrie.

Într-un interviu oferit recent, actrița a dezvăluit că, în timpul filmărilor producției, era însărcinată cu cel de-al doilea fiul al ei.

Anne Hathaway a dezvăluit numele celui de-al doilea copil

Anne Hathaway a dezvăluit numele celui de-al doilea copil

„Acum am un băiețel frumos în vârstă de aproape 11 luni. Eram însărcinată în timpul filmărilor, deci, tehnic vorbind, și el face parte din acest proiect”, a glumit.

Actrița a aflat că era însărcinată înaintea primei probe de costume cu designerul producției, Joanna Johnston.

„Mi-a zis: «Vreau să ai o talie foarte bine conturată». Eu doar ce aflasem că eram însărcinată și i-am zis: «Hmm, nu. Nu, nu cred». Iar ea m-a întrebat: «Păi, de ce?». «Eh, știi tu. Mă cunosc.»”

În cele din urmă, actrița i-a spus Joannei că nu s-ar simți „la fel de liberă” cum este personajul ei din film, așa că „mai bine ar îmbrăca ceva lejer”.

Anne este extrem de bucuroasă să fi devenit mama a doi fii, notând că Jonathan își iubește frățiorul mai mic. „Acum Jack este suficient de mare pentru a se juca împreună. Asta a adus un nou element în relația lor. Este foarte drăguț.”

În luna iulie a anului trecut, actrița dezvăluia că era însărcinată pentru a doua oară. „Pentru toate cele dintre voi care treceți prin probleme de infertilitate sau concepție, vă rog să știți că niciuna dintre sarcinile mele nu a fost rezultatul unei traiectorii drepte”, spunea atunci.

Anne nu a dezvăluit data în care a născut, însă în decembrie 2019, ea și soțul ei au fost fotografiați plimbându-se cu bebelușul nou-născut.

Foto: Instagram

Citește și:

Mugur Vrabete, basistul trupei Holograf, reacție după declarațiile lui Bittman

Viviana Sposub, despre relația cu George Burcea: „Lucrurile se întâmplă de la sine și se întâmplă atât de frumos”

Hilary Duff este însărcinată cu al treilea copil! Prima imagine cu burtica

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro