Andreea și Cabral Ibacka au împlinit 8 ani de căsătorie: „Am făcut femeie serioasă din ea”

De Mădălina Manole pe
Andreea și Cabral Ibacka au împlinit 8 ani de când și-au jurat iubire veșnică în fața altarului. Cei doi au sărbătorit aniversarea căsătoriei și printr-un mesaj haios în mediul online, în stilul lor caracteristic.

Andreea și Cabral Ibacka au devenit părinții unei fetițe la finele anului trecut, pe care au botezat-o cu numele Namiko. Cei doi se iubesc de 12 ani și de 8 ani au decis să o facă cu acte în regulă: „Ieri s-au făcut 8 ani de când am făcut femeie serioasă din ea. Ani perfecți? Departe de așa ceva. Fiecare cu greșelile lui. Plus rateurile comune… împreună. Au încercat mai mulți „să ne vândă” drept cuplul perfect. Am râs. Departe de așa ceva. Nici nu ne-am propus… și oricum nu reușeam. S-au făcut opt ani. Mă rog, 12 împreună… dar 8 de când m-am înduplecat și i-am dat numele meu. Îți zic… mare onoare! Acum era momentul în care să încep cu sfaturi și pilde. Să explic ce e de făcut și cum trebuie făcut, astfel și alții să se bucure de… dar nu.

Andreea și Cabral Ibacka au împlinit 8 ani de căsătorie: "Am făcut femeie serioasă din ea"

Doamne, apără și păzește, că încă nu m-am dilit de tot la cap. Sfaturi n-am. Nici pilde. Doar povești. Unele de râs, altele… cu mai puțin râs. Dar m-am apucat să scriu textul ăsta pentru ea, pentru noi. Pentru că, în felul meu, o iubesc tare pe creștina asta. În felul meu ciudat, imperfect, cu greșeli și rateuri… o iubesc tare mult. Nici nu prea înțeleg de ce, că-i acră și ciufută, încăpățânată și avântată, prea harnică și mult prea ambițioasă… dar asta e, m-am pricopsit cu ea. Opt ani. Câți vor mai urma? Nu știu. Rămâne să vedem”, – a scris Cabral Ibacka pe blogul său.

Cabral mai are o fiică, pe nume Inoke, în vârstă de 16 ani, din mariajul anterior cu Luana Ibacka.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

INNA, apariție hot pe coperta revistei Unica iulie 2019

INNA, apariție hot pe coperta revistei Unica iulie 2019