Anca Serea, despre cum a murit soțul său: ”El doar transpira foarte mult în timpul nopții, nimic altceva”

De Mădălina Manole pe
Anca Serea are o poveste de viață demnă de film. Îndrăgita fostă prezentatoare de televiziune a trăit o mare dramă în urmă cu mai mulți ani, atunci când soțul său a murit.

Anca Serea este căsătorită din 2015 cu Adi Sînă, împreună cu care are trei copii, pe Noah, Ava și Moise Petru, însă înainte aceasta a fost căsătorită cu omul de afaceri Filip Poplingher, împreună cu care a avut doi copii, pe David și Sarah. Din păcate, Ancăi i-a fost dat să treacă printr-o dramă cumplită, iar la 28 de ani a rămas văduvă. Primul său soț a murit de leucemie în anul 2010, după ce s-a luptat trei ani de zile cu boala și a făcut tratamente inclusiv în America și India.

Anca Serea a vorbit în trecut despre perioada cumplită care avea să-i schimbe destinul: ”Am primit vestea cumplită că nu mai are mult de trăit. Eram foarte tineri. Viața mea am crezut că o să se oprească atunci când viața lui a încetat. E clar că eu și copii suntem marcați. Dragostea nu se pierde. Un om care te-a iubit odată, sigur te va proteja mereu”, – mărturisea Anca Serea la Pro Tv, în cadrul emisiunii ”Uite cine dansează”.

Anca Serea si primul sot care a murit, Filip

Anca Serea povestește că primele simptome nu au dat nimic de bănuit: “Trei ani de zile ne-am luptat cu boala. Povestea este foarte tristă. Era un om perfect sănătos. Avea 36 de ani. A făcut sport de performanță, înota. Eram la mare cu copiii.  A început să transpire abundent. 9 luni de zile analizele i-au ieșit perfect. I s-au făcut și două biopsii care nu au arătat nimic. El doar transpira foarte mult în timpul nopții, nimic altceva”, – a mărturisit Anca Serea în urmă cu câțiva ani pentru adpm.ro.

Anca Serea este însărcinată și va deveni mamă pentru a șasea oară la finalul acestui an, vestea cea mare fiind dată în exclusivitate în Revista Unica.

Vezi mai multe fotografii cu Anca Serea în galeria foto de mai sus!

Sursă foto: Arhivă, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro