Alex Abagiu, dezvăluiri din copilărie: Părinții mei nu au crezut foarte mult în meseria mea

De Oana Savin pe
Alex Abagiu este un make-up artist care se ocupă de machiajul vedetelor din România. Acum, acesta a devenit cunoscut publicului larg prin intermediul participării la emisiunea Asia Express, unde concurează alături de prietenul lui, Radu Vlăduț.

Make-up artistul a vorbit, într-un interviu acordat Andreei Esca, despre copilăria sa.

A fost un drum lung pentru mine. Am pictat, fac machiaj și mă consider un tânăr care se joacă cu vopseluri de față foarte scumpe”, se descrie Alex Abagiu.

Cât despre familia sa, el a dezvăluit că provine „dintr-o familie cu foarte multă cultură, cu oameni frumoși, cu prieteni frumoși. Am avut foarte multă educație, așa a început totul”.

Tatăl meu este avocat, mama mea este medic. Am trecut prin ambele ca meserii, până la urmă pictura a învins și de la pictură la machiaj a fost un pas foarte scurt. La început nu au crezut foarte mult în chestia asta, dar când au văzut că pictura în sine nu mi-a mai adus plăcerea cu care o practicam atunci când am făcut performață, pentru că am adus României câteva medalii de aur, am câștigat un premiu european pentru integrare culturală a României în structurile europene, era o chestie destul de importantă”, a povestit Abagiu.

Citește și: EXCLUSIV Breakdown la Asia Express pentru Alina Ceușan și Carmen Grebenișan

Am fost un pic descurajat în domeniul ăsta de părinții mei. Dar s-a schimbat rapid balanța în momentul în care au început să îmi intre primii bani în cont, în contul lor de fapt că la momentul la care eu făceam meseria nici nu aveam dreptul legal să am un cont”, a mai spus el.

De asemenea, Alex a precizat că a fost un copil „studios, calm, retras”.

Prima mea amintire legată de desen și arte plastice a fost grădinița. Acolo ne-au pus să pregătim felicitări pentru ziua mamei și am reușit să construiesc tridimensional felicitarea mamei”, a mărturisit Alex Abagiu.

Cum a făcut trecerea de la pictură la make-uk? Totul s-a întâmplat în liceu.

Am trecut prin body painting. În perioada liceului, între 14 ani și jumătate și 16 ani. Erau concursurile de Miss și Mister și a fost opțiunea normală pentru toți cei care organizau concursurile astea: trebuie să îl folosim pe Alexandru să picteze ceva. Din momentul ăla am lăsat instant culorile de apă și am folosit și folosesc în continuare pensulele de pictură în machiajele normale”, a explicat el.

Citește și: Concurenții Asia Express, cu ochii în lacrimi: „M-a dărâmat sufletește”

La 16 ani deja lucram pentru primul număr al multor reviste de la noi de pe piață. Profesoara de pictură din timpul liceului a fost cea care m-a impulsionat și m-a îndreptat. Nu aveam 18 ani când lucram la festivalurile de modă din România”, a mai spus make-up artistul.

Însă pentru a ajunge la nivelul la care se află acum, Alexandru Abagiu a urmat mai multe cursuri și specializări în Paris, America, etc.

Nu mulți știu că Abagiu este licențiat în Relații Publice și Comunicare, absolvind această facultate din cadrul Universității București.

„Nu mi-ar fi plăcut să continui în direcția asta”, a subliniat el.

El este singurul din familie care a urmat această cale, a artei și frumosului. Fratele său mai mare este avocat, în timp ce fratele mai mic lucrează în domeniul financiar.

Vezi în Galeria FOTO mai multe imagini cu Alexandru Abagiu.

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro