Adina Buzatu este una dintre cele mai cunoscute stiliste din România, creațiile ei fiind purtate de unele dintre cele mai mari vedete masculine din țara noastră. Invitată în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, aceasta a vorbit despre cele mai grele încercări la care a fost supusă de-alungul carierei sale.
Cu o experiență de peste 20 de ani în industria modei, Adina Buzatu a trecut prin mai multe momente dificile, fiind chiar acuzată că vinde haine contrafăcute.
Adina Buzatu, despre momentele în care a fost acuzată că vinde haine contrafăcute
Adina Buzatu a traversat o perioadă dificilă în momentul în care Lino Golden a atacat-o, după ce creatoarea de modă l-a criticat dur, în cadrul unei emisiuni televizate, spunând că acesta se încadrează în categoria celor mai prost îmbrăcați bărbați din România.
„Să-i zici Adinei Buzatu că are tot capul operat și să recunoască că are 75 de ani și că își cumpără costumele din China și le vinde aici, la români. Doamna Adina, singura oară când am fost cel mai prost îmbrăcat a fost când am venit să mă îmbrăcați dvs,” spunea atunci cântărețul.
Adina Buzatu a precizat că niciodată nu a vândut haine contrafăcute.
„Niciodată. Nu aș avea ce să contrafac. La momentul respectiv nu aveam niciun import extracomunitar. Nimic, nicio hârtie nu venea importată extracomunitar. Aveam toate importurile intracomunitare și nici nu cumpăram de la alte firme la nivel național. Acele branduri au reacționat atunci și au explicat colaborarea noastră”, a explicat creatoarea de modă.
Acela a fost momentul în care tatăl ei s-a îmbolnăvit din cauza supărării.
„Am demonstrat atunci. Am avut un avantaj extraordinar: o comunitate de clienți, mi-au crescut vânzările cu 20% pentru că am avut oameni extraordinari alături. Eu mă luptam cu niște minciuni groaznice. Tatăl meu a suferit atunci enorm și s-a îmbolnăvit”, a mai spus ea.
Cum și-a câștigat Adina Buzatu primii bani
La 21 de ani punea bazele unei afaceri care continuă să aibă un succes răsunător. Acum, la vârsta de 46 de ani, Adina Buzatu a dezvăluit cum și-a câștigat primii bani, înainte de a crea haine pentru bărbați.
Pe când avea 18 ani, stilista a început să cumpere și să vândă fier vechi. De această afacere s-a ocupat până la vârsta de 21 ani, aducându-i câștiguri financiare importante, precum și experiență în afaceri.
„Nu am făcut milioane, am făcut bani, dar nu milioane. La vremea respectivă, 1 milion de euro era o sumă… nici nu te puteai gândi că poți să-i numeri, dar am câștigat ok. Exportam din portul Constanța și o firmă mare, ca exportator de fier vechi. Conjunctura m-a ajutat, iar tatăl Sarei avea relații externe, apropo de acest domeniu, eu aveam relațiile interne. Ni s-a potrivit să facem acest business, business pe care eu l-am început”, a povestit Adina Buzatu în emisiunea lui Denise Rifai.
Însă, creatoarea de modă spune că și-a câștigat primii bani la doar 14 ani, spălând parbrize.
„Câștigam 2.000 de lei pe zi. Îmi amintesc exact chestia asta, pentru că îi număram des și ziua de muncă era de 2 ore. Erau foarte mulți bani în perioada respectivă. Eram printre primele în București, se stătea la coadă, la intersecția respectivă. Intersecția unde spălam parbrize nu era doar colțul străzii unde m-am născut, în centru, era și colțul cu școala generală pe care am terminat-o. Mă cunoșteau profesorii și toată lumea”, a povestit celebra stilistă.
Deși tatăl ei a rugat-o să nu mai spele parbrize în intersecția, aceasta a refuzat, precizând că îi place să lucreze și să își câștige singură banii.
„Nu era o obișnuință atunci, în general, pentru copii să lucreze. Copiii așteptau să primească de la părinți. Mă întreba tata: „Tată, ce nu ți-am dat? Hai, să-ți luăm!” Nu-mi luase o pereche de jeans mulați, nu pentru că nu și-ar fi dorit să-i cumpere sau să-mi ofere banii respectivi, dar considera că sunt pentru alt gen de fete, genul acela de model. Atunci, nu mi-a luat, dar văzând ce am ajuns să fac, mi-a zis: „Te rog, tată, merg să-i cumpărăm dacă e nevoie!” Nu a fost nevoie. I-am explicat că vreau să câștig, pentru că îmi place să muncesc, pentru că îmi place să fiu independentă și îmi dă o satisfacție extraordinară, ceea ce l-a convins”, a precizat creatoarea de modă.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Adina Buzatu