Adelina Pestrițu, autoizolare la domiciliu din cauza coronavirusului

De Unica.ro pe
Adelina Pestrițu s-a întors recent din Milano. Vedeta a fost invitată la Săptămâna Modei de la Milano, iar de când a ajuns în țară s-a autoizolat la domiciliu.

Adelina Pestrițu și-a luat toate măsurile de precauție în Italia, însă fiind vorba de una dintre țările cele mai afectate de noul coronavirus, momentan pe locul trei ca bilanț de mortalitate după China și Iran, a preferat să-și autoimpună carantina: „Văzând panica generată de temutul coronavirus prezent mai nou și în Europa, dar mai ales în Italia, chiar dacă Milano nu se afla (cel puțin la momentul respectiv) pe harta orașelor intens afectate, am preferat să recurg la metodă de autoizolare.

Citește și – Adelina Pestrițu a dezvăluit trucul cu care își albește dinții. Costă doar 1 leu

Această este o măsură pe care mi-am impus-o singură, fără să mă oblige cineva, fără să fiu împinsă de simptome specifice acestui virus sau de medici… stau în casă de la venirea mea în țară pentru că sunt o fire precaută și responsabilă cu mine și cu cei din jur. Nu este vorba despre o carantină, este soluția la care am recurs eu urmând indicațiile autorităților și propria mea conștiința.”, – a scris Adelina Pestrițu pe blogul personal.

Adelina Pestrițu este căsătorită cu Virgil Șteblea și împreună au o fetiță, pe nume Zenaida. 

Adelina Pestrițu are o siluetă scluptată, iar secretele antrenamentelor sale de la sala de fitness ni le-a dezvăluit, în exclusivitate, într-o serie de materiale video care pot fi vizionate aici.

Vezi imagini cu Adelina Pestrițu, Virgil Șteblea și micuța Zeny în galeria foto de mai sus!

Citește și – Adelina Pestrițu, sacrificii pentru siluetă. Vedeta are o listă cu alimente interzise

Sursă foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro