Ada Condeescu, actriță de succes, dar corijentă în liceu

De Mădălina Manole pe
Ada Condeescu este o tânără actriță care se bucură de mare succes în carieră, fiind cunoscută publicului în special datorită rolurilor interpretate în filme precum "Eu când vreau să fluier, fluier" sau "Loverboy".

Ada Condeescu, în vârstă de 31 de ani, este căsătorită de trei ani cu regizorul Cătălin Mitulescu și împreună au o fetiță, pe nume Ecaterina: „Pentru noi e foarte bine, pentru că avem foarte multe lucruri așa în comun. Pe de altă parte, avem lucruri frumoase pe care să avem debate-uri, adică nu ne certăm așa pe prostii, ne susținem punctele de vedere. Mie îmi place foarte mult, nu m-am gândit cum ar fi cu cineva dintr-un alt domeniu, adică să nu fie artistic, dar e frumos cumva să fii în aceeași zonă, pentru că lucrurile se leagă, cred eu, mai rapid, lucrurile astea apropo de unde ieșim, ce facem, unde ducem copilul, cumva lucrurile vin poate mai natural decât dacă aș fi cu cineva din cu totul alt domeniu, chimist de exemplu”, – a dezvăluit Ada Condeescu pentru Libertatea.

Ada Condeescu si sotul sau, Cătălin Mitulescu

Ada Condeescu a mărturisit că nu întâmplător a dat exemplul cu profesia de chimist, actrița având mari bătăi de cap cu această materie în liceu, la care a rămas și corijentă: „Am rămas la un moment dat corijentă în liceu, așa că… Mi-a plăcut, dar nu am înțeles-o. Mă rog, după aceea am făcut meditații, am trecut cu notă foarte mare” – a încheiat actrița.

Sursă foto: Arhivă, Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Dorian Popa a recunoscut adevărul despre relația dintre el și Alina Eremia

Dorian Popa a recunoscut adevărul despre relația dintre el și Alina Eremia