În tradiţia populară se spune că de Sfantul Nicolae începe iarna! Vezi câţi români poartă numele lui

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Astăzi, creştinii ortodocşi îl celebrează pe Sfântul Nicolae. Cei mici îşi verifică ghetuţele să vadă ce le-a adus Moş Nicolae: o nuieluşă sau daruri? Este prilej de sărbătoare şi pentru cei care au numele de Nicolae sau Nicoleta. Pentru cei care ţin post se mănâncă peşte. Află ce tradiţii şi obiceiuri mai sunt legate de această zi.
Moş Nicolae e o personificare populară a timpului îmbătrânit. El a preluat din calendarul creştin numele şi data de celebrare a Sfântului Nicolae, care a fost un personaj real (episcop de Myra), apărător al credinţei în Iisus. El a fost recunoscut ca sfânt începând din secolul al XVI-lea. Deci, Moş Nicolae a existat ca trup şi suflet, acum el există ca spirit, fiindcă întruchipează bunătatea, credinţa şi generozitatea.

Nuieluşă sau daruri

În religia ortodoxă, Sfântul Nicolae a fost învestit cu rolul de ocrotitor al familiei, de aceea, el intervine în educaţia copiilor. În noaptea de 5 spre 6 decembrie, cei mici pot primi fie o nuieluşă, dacă nu au fost cuminţi, fie dulciuri şi alte daruri, dacă merită. Tradiţia spune că nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până de Crăciun, înseamnă că sfântul „a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.
În tradiţia creştină, Moş Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele. Se spune că el îi pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă, lovindu-i cu nuiaua peste mâini. Sfântul Nicolae a ştiut însă că după ceartă se cere şi mângâiere. De aceea, el le-a făcut multe daruri săracilor, i-a liniştit pe cei întristaţi şi i-a vindecat pe bolnavi.
Vezi mai multe pe site-ul Libertatea.ro!
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton