Cea mai mare pisică din lume face furori pe internet. Felina, care poartă numele Kefir și are înălțimea unui copil de doi ani a uimit sute de mii de internauți datorită lookului și personalității sale.
Pisica este atât de înaltă încât ar putea deschide o ușă, iar fanii ei de pe rețelele de socializare sunt încântați de fiecare dată când o văd în acțiune.
Cum arată cea mai mare pisică din lume
Kefir, care este rasa Maine Coon, nu este deloc străin de lumina reflectoarelor întrucât proprietara sa, rusoiaca Yulia Minina, postează în mod frecvent pe Instagram imagini cu felina.
Pisica are o înălțime similară cu fiica Yuliei și este acum suficient de înaltă pentru a deschide ușile. Într-un clip recent distribuit pe rețeaua de socializare, animalul de companie poate fi văzut stând pe picioarele din spate, atingând cu ușurință mânerul unei uși.
După câteva clipe, Kefir iese afară pentru a se relaxa în grădină. Într-o altă postare, imaginile îl arată pe Kefir alături de fiica Yuliei, Anechka, petrecând timp împreună.
În filmuleț, fetița și pisica merg la bucătărie, iar Anechka poate fi văzută cum îi prepară o gustare felinei. În acest timp, Kefir se sprijină cu răbdare de blatul din bucătărie înaine de a se apleca pentru a gusta. În timp ce se întindea, pisica ajungea să aibă aceeași înălțime ca fiica rusoaicei.
„Dulce cuplu, Kefir și Anechka. Ei doi nu se plictisesc niciodată”, a scris Yulia Minina pe Instagram, unde fanii s-au grăbiy să îl laude pe „gigantul blând”, așa cum l-au supranumit pe Kefir.
„Kefir este la fel de înalt ca Anechka. Putem spune că sunt un cuplu”, a scris o persoană.
„Prietenie perfectă, cât de adorabil!”, a comentat altcineva.
„O , Doamne, am crezut că este un câine”, a scris un alt internaut.
Lăudându-și animalul de companie, Yulia a spus: „Nu numai că a crescut mare ca înfățișare, dar este și foarte inteligent și este mereu calm. Aspectul este în general ca cel al unei persoane, iar Kefir are o înfățișare formidabilă, dar este un copil afectuos și modest”.
Maine Coons sunt pisici domesticite, originare din statul american Maine. Cunoscute pentru mărimea lor, aceste feline sunt una dintre cele mai vechi rase naturale din America de Nord.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu cea mai mare pisică din lume