Acuzații revoltătoare în dosarul accidentului de la 2 Mai. „În corpul persoanelor decedate s-a găsit alcool!” Ce spun părinții victimelor

.

Au apărut discuții în contradictoiu în cazul accidentului de la 2 Mai cu privire la alcoolemia victimelor. Părinții Robertei Dragomir au reacționat după ce unul dintre avocații lui Vlad Pascu a declarat în sala de judecată că victimele ucise anul trecut erau sub influența alcoolului.

Avocatul lui Vlad Pascu: „În corpul persoanelor decedate s-a găsit alcool în sânge și în urină”

Marți, 3 septembrie, s-a judecat la Tribunalul Constanța cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv a lui Vlad Pascu cu cea a arestului la domiciliu. Avocatul Alin Trandafirescu, unul dintre apărătorii lui Vlad Pascu a susținut, potrivit Antena 3, că în rapoartele necropsiei victimelor apar valori care indică consumul de alcool.

Citeşte şi: Părinții studenților uciși în 2 Mai, revoltați de propunerea de mediere a familiei lui Vlad Pascu. „Nu cumpăr sufletul copilului meu!”

Citeşte şi: Vlad Pascu, adus pentru prima oară în fața instanței, după tragedia din 2 Mai. Reacția părinților victimelor când au dat cu ochii de el

Citeşte şi: Procesul lui Vlad Pascu. Judecătoarea a întrebat-o pe mama Robertei, una dintre victime, dacă a fost la înmormântare

Citeşte şi: Monica Tatoiu spune că tatăl tânărului care a provocat accidentul din 2 Mai i-a amenințat familia cu moartea

În corpul persoanelor decedate s-a găsit alcool în sânge și în urină, cantități destul de mari în sensul de 0,7 spre 1 la mie. Cred că acest element pe care îl regăsim în raportul de necropsie, care este probă în dosarul penal, ar trebui analizat strict ca circumstanță de comitere a infracțiunii, cum ne spune de altfel textul legal pe care îl invocăm la momentul înlocuirii arestului preventiv cu cel la domiciliu”, a spus avocatul Trandafirescu.

Ce spun părinții Robertei Dragomir, una dintre victimele care a murit în urma accidentului


În cursul zilei de miercuri, avocatul Adrian Cuculis, care îi reprezintă în proces pe părinții Robertei Dragomir și pe victimele rănite în accident, a remis presei un comunicat pentru lămurirea situației.

„Din actele medicale ale celor 2 decedaţi, Dragomir Roberta cât şi Olariu Sebastian, reies alte date ştiinţifice decât cele prezentate în cadrul afirmaţiilor publice făcute de către avocatul apărării.

Cu privire la numita Roberta Dragomir, necropsia relevă faptul că aceasta avea o alcoolemie în sânge de 0.78g la mie, ceea ce din punct de vedere al codului rutier, reprezintă pragul de contravenţie, şi nu de infracţiune.

Ca atare, legiuitorul a stabilit că o persoană cu o îmbibație alcoolică de sub 0.80g la mie este cel mult pasibilă de amendă contravențională. În ceea ce îl priveşte pe Olariu Sebastian, acesta NU avea alcool în sânge DELOC. Mai mult decât atât, chiar şi în ipoteza în care valorile alcoolemiei celor doi ar fi fost de peste 0.80 g la mie sau în orice altă concentraţie, acest lucru este irelevant în contextul în care victimele au fost accesate de pe partea NON CAROSABILĂ, respectiv de pe terasamentul drumului unde se considera a fi zona PIETONALĂ.

Astfel, existenţa sau nu a unei concentraţii de alcool în sânge (deşi nu există, în cazul lui Sebastian absolut deloc), NU ar fi putut influenţa posibilitatea de apărare a victimelor care ar fi fost oricum lovite şi omorâte”, se precizează în comunicat, potrivit Libertatea.

Familia Dragomir și tinerii răniți mai spun că ca Vlad Pascu, sub multiplă influenţă a drogurilor şi conducând cu viteză, a gonit spre ei şi i-a omorât pe cei doi, iar acum apărarea încearcă culpabilizarea victimelor nu arată nimic altceva decât un CINISM exagerat şi lipsă totală de empatie, de înţelegere a unor probe, şi în conformitate cu Decizia de interpretate a ÎCCJ cu numărul 12/2016 referitoare la culpă, în întinderea prejudiciului.

Afirmaţiile absolut denigratoare la memoria victimelor şi la demnitatea supravieţuitorilor, făcute de către apărarea lui Vlad Pascu, sunt vădit contrazise şi de raportul de expertiză efectuat în cauză cu privire la dinamica accidentului, unde se arată culpă lui Vlad Pascu în producerea accidentului.”

Foto – arhivă

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton