Nor radioactiv în România. Ar fi venit din Rusia

De Oana Savin pe
Nor radioactiv în România. Suntem cea mai afectată țară din Europa după ce un nor radioactiv a plutit în anul 2017 deasupra continentului. Oamenii de știință au făcut această descoperire după o anchetă ce a durat doi ani.

Nor radioactiv în România, în 2017

Deși concentrația radioactivă a fost una crescută, aceasta nu a fost nocivă pentru oameni.

În octombrie 2017, în urma măsurătorilor care se efectuează continuu de sistemul de stații de măsurare a radioactivității și care se raportează din 24 în 24 de ore s-a constat o creștere a concentrației izotopului artificial ruthenium-106 până la mai mult de 100 de ori față de valoare normală”, a declarat președintele CNCAN, Rodin Traicu, pentur Antena 3.

S-a făcut o analiză la nivel european, în sensul că s-au făcut peste 1.300 de măsurători la 176 de stații de măsurare din 30 de țări. De menționat că creșterea concentrației radioizotopului ruthenium-106 nu a avut nicio influență asupra sănătății populției și nici asupra mediului înconjurător, acest izotop neavând consecințe nefavorabile asupra sănătății. Chiar se folosește în tratamentul unor boli, dar problema principală era depistarea sursei”, a precizat acesta.

Potrivit oamenilor de știință sursa scurgerii uriașe de material radioactiv este o unitate nucleară din Rusia.

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Dorian Popa a recunoscut adevărul despre relația dintre el și Alina Eremia

Dorian Popa a recunoscut adevărul despre relația dintre el și Alina Eremia