Raed Arafat, despre măsurile care-i așteaptă pe români de Crăciun și Revelion

De Unica.ro, pe

Sărbătorile de iarnă de anul acesta nu vor mai avea loc în mod tradițional.

În condițiile în care numărul infectărilor cu noul coronavirus crește alarmant, autoritățile trag un semnal de alarmă cu privire la sărbători și au făcut o serie de recomadări cu privire la limitarea răspândirii virusului pandemic.

Citeşte şi: Sfaturi pentru a petrece sărbătorile de iarnă cu familia, fără risc de infectare cu noul coronavirus

„Limitele generale le știm deja: masca cred că va fi și atunci, distanțarea va fi și atunci, limitele la activitățile în spațiile închise vor fi și atunci, cel mai probabil. Dacă vor fi și alte măsuri, asta n-am cum să prezic de pe acum. Important e să sesizăm cu toții că n-avem cum să avem o sărbătoare similară cu cea din 2019”, a spus Raed Arafat, secretarul de stat în MAI.

Deși nu a dat detalii concrete, Arafat a subliniat că ar putea fi luate măsuri care nu vor permite desfășurarea activităților precum cele din anii trecuți.

„Vom fi în mijlocul pandemiei, în valul doi și vom fi și cu risc că, dacă nu respectăm regulile, să ne trezim cu o creștere în ianuarie-februarie. Încă vom fi în timpul iernii, care este sezonul preferat de acest virus”, a mai spus el, adăugând că populația este mai expusă în familie. Potrivit șefului DSU, Crăciunul sărbătorit în familie poate fi periculos pentru persoanele cu vârste înaintaintate și cu probleme de sănătate.

Citește gratuit ediția de noiembrie a revistei Unica. O găsești AICI

„În familie înseamnă între oamenii care stau în aceeași casă, da! În familie lărgită înseamnă să vină și alții la tine, ți-ai asumat imediat un risc! Unii au încercat să denatureze declarațiile de la Guvern. Nu putem să intrăm în casele oamenilor și să spunem ce să facă. Este răspunderea lor acolo. Dacă tu vrei să sărbătorești cu încă două-trei familii, ți-ai crescut mult riscul de a te infecta, pentru că bănuiesc că nu vei sta în noaptea de Crăciun cu mască. Asta e imposibil. Așa că, modul în care îți organizezi masa de Crăciun, dacă aduci și bunicii, și alți prieteni și mai multă lume, care stau în alte zone, riscul de transmite este mai mare. Acesta e un lucru logic”, a completat secretarul de stat, potrivit digi24.ro.

sursa foto  –

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro