Netflix vrea ca utilizatorii să nu mai împartă conturile cu prietenii și rudele

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 12 martie 2021, 16:51

Utilizatorii Netflix care folosesc conturile prietenilor și ale rudelor ar putea fi nevoiți să-și facă propriul abonament pentru a urmări, în continuare, filmele și serialele preferate.

Netflix dorește să stopeze fenomenul de împărțire a contului cu persoane care nu locuiesc în aceeași gospodărie cu titularul abonamentului.

Citeşte şi: YouTube și Netflix renunță la transmisiunile HD pentru a nu sufoca Internetul

Unii utilizatori ai platformei de streaming din Marea Britanie au primit deja mesaje prin care au fost informați de dorința companiei care au suna în felul următor: „Dacă nu locuiți împreună cu proprietarul acestui cont, veți avea nevoie de un cont personal pentru a urmări în continuare seriale și filme”.

Citește gratuit ediția de martie a revistei Unica. O găsești AICI

Reprezentanții Netflix susțin, potrivit BBC, că acesta este „un test conceput pentru a se asigura că persoanele care folosesc conturile de Netflix sunt autorizate să facă acest lucru”.

Platformele de streaming ca Netflix, HBO Go, Amazon Prime sau Disney+ permit utilizatorilor să creeze mai multe profiluri în cadrul aceluiași cont cu o singură condiție: să locuiască în aceeași casă cu proprietarul abonamentului.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!