Tot ce trebuie să știi despre iodura de potasiu

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 09 august 2022, 18:21

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a îndemnat populația cu vârste sub 40 de ani să intre „cât mai repede” în posesia pastilelor cu iodură de potasiu, stârnind teamă în rândul românilor și atrăgându-și critici din partea de medicilor de familie.

Tot ce trebuie să știi despre iodura de potasiu

Ce este iodura de potasiu?

Sarea de potasiu a iodului stabil (neradioactiv). Este utilizată pentru tratarea hipertiroidismului, în urgențele de radiații și pentru a proteja glanda tiroidă atunci când se utilizează anumite tipuri de produse radiofarmaceutice.

Cum obțineți iodura de potasiu?

Iodura de potasiu de 65 de miligrame se eliberează gratuit de către 2.500 de farmacii din România, numai în baza prescripției medicale, eliberate de medicul de familie.

Când sunt recomandate comprimatele?

Pastilele nu vor fi administrate preventiv, ci doar în cazul expunerii la iod radioactiv ca urmare a unui incident nuclear, în primele 6 ore după anunțul autorităților, în doză unică.

Cum se administrează pastilele?

Adulții pot mesteca sau înghiți comprimatele, în timp ce copiilor le este recomandată administrarea medicamentului dizolvat în apă, lapte, sucuri naturale sau ceai. Femeile însărcinate, cele care alăptează, nou-născuții, sugarii și copiii trebuie tratați primii.

Ce cantitate trebuie luată?

Peste 12 ani: 2 comprimate (echivalent cu 100 mg iod); copiii cu vârsta între 3-12 ani: 1 comprimat (echivalent cu 50 mg iod); copiii cu vârsta între 1 lună – 3 ani: jumătate de comprimat (echivalent cu 25 mg iod); nou-născuți (cu vârsta până la o lună): un sfert de comprimat (echivalent cu 12,5 mg iod).

Articolul continuă după recomandări

Citește și: Lista farmaciilor în care găsești pastile cu iod. Se dau doar pe bază de rețetă

Citește și: Alexandru Rafila îndeamnă persoanele de până în 40 de ani să ia prescripție de la medicul de familie pentru pastile cu iod

Citește și: De ce persoanele peste 40 de ani nu primesc iod, în caz de accident nuclear

FDA (Food and Drug Administration), cea mai importantă agenție medicală din lume, recomandă administrarea unor doze mai mari de iodură de potasiu: 130 mg – la persoane peste 18 ani și copii de peste 12 ani cu greutate mai mare de 68 de kilograme; 65 mg – ​copii peste 12 ani cu greutate mai mică de 68 de kilograme și cei cu vârste între 3-12 ani; 32 mg – copii peste o lună și până la 3 ani; 16 mg – de la naștere până la o lună.

De ce se recomandă iodura de potasiu în cazul unui incident nuclear?

Această substanță poate ajuta la blocarea absorbției iodului radioactiv de către țesutul glandei tiroide, reducând riscul de cancer tiroidian.

Există contraindicații?

Acestea vor fi comunicate de medicul de familie, în baza dosarului medical al fiecărei persoane, dacă suferă de hipersensibilitate la iodură de potasiu sau la oricare dintre excipienți, de dermatită herpetiformă sau de unele afecțiuni autoimune rare. Ca regulă generală: pacienții cu tiroidectomie (glanda a fost eliminată parțial sau total) nu vor lua pastilele, nici cei de peste 40 de ani. Nu există contraindicații pentru femeile gravide sau care alăptează.

De ce persoanele peste 40 de ani nu au voie să ia iodura de potasiu?

Glanda tiroidă este cea mai sensibilă parte a corpului la iodul radioactiv. Persoanelor peste această vârstă nu li se recomandă administrarea deoarece riscul de a dezvolta cancer tiroidian este mai redus, beneficiile fiind minime, iar riscul de reacții adverse este mai mare. Excepție: atunci când nivelul de radiație este foarte ridicat.

Care sunt reacțiile adverse?

Majoritatea reacțiilor adverse presupun hipersensibilitate, precum erupțiile cutanate tranzitorii, umflarea glandelor salivare, dureri de cap, tulburări gastro-intestinale. Acestea pot fi ușoare sau severe ca intensitate și variază în funcție de doză. Administrarea continuă poate determina depresie, nervozitate, impotență sexuală și insomnie.

Cum se păstrează comprimatele?

Într-un loc întunecat, uscat și răcoros la care copiii nu au acces.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!