Ce trebuie să facă românii din diasporă în cazul începerii războiului în România

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 11 martie 2022, 14:29

În contextul războiului din Ucraina, autoritățile din România se gândesc să adopte un proiect de lege pentru gestionarea rapidă a situațiilor de criză. Consiliul Suprem al Apărării Țării (CSAT) a pregătit un act normativ sub formă de draft prin care se poate impune situația de urgență. În acest act se vorbește și despre românii din disapora și ce obligații au ei în cazul în care începe un război în România.

Momentan, peste 4 milioane de români trăiesc în afara țării. În cazul unui conflict armat pe teritoriul României, ei trebuie să se prezinte la centrele de încorporaare în termen de 15 zile.

Prin excepție, la instituirea stării de asediu sau la declararea stării de imobilizare sau a stării de război, cetățenii încorporabili cu domiciliul în România, plecați temporar în afara țării, au obligația de a se prezenta, în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data notificării, la centrele militare în evidența cărora se află, în vederea îndeplinirii serviciului militar.

Citeşte şi: Imaginea groazei! Cum își îngroapă ucrainenii soldații și civilii uciși de ruși

Prin excepție, instituirea stării de urgență, a stării de asediu ori la declararea stării de imobilizare sau a stării de război, rezerviștii voluntari și rezerviștii din rezerva operațională cu domiciliul în România, plecați temporar în afara țării, au obligația de a se prezenta la structurile din cadrul instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale în termen de maximum 5 zile de la data notificării, pentru cei plecați în țări din Europa, respectiv 15 zile calendaristice de la data notificării, pentru cei plecați în țări din afara Europei – se arată în draftul actului normativ, potrivit Newsweek.ro.

Foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!