Când vor avea loc simulările pentru Evaluare Națională 2021 și Bacalaureat 2021

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 17 februarie 2021, 07:59
Ministerul Educației a stabilit datele la care vor avea loc simulările pentru Evaluarea Națională 2021 și Bacalaureat 2021. 

Simularea pentru Evaluarea Națională 2021 va începe pe 29 martie, cu proba la Limba şi literatura română, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, informează Agerpres.

Citește și: Monica Anisie: Elevii nu vor mai susține teze anul acesta

Elevii de clasa a VIII-a vor da simularea la Matematică în data de 30 martie. Cei care aparțin minorităţilor naţionale și care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine pe 31 martie simularea probei la Limba şi literatura maternă.

Simularea pentru Bacalaureat 2021 va începe pe 22 martie, cu proba la Limba şi literatura română – proba E.a). Pe 23 martie va avea loc simularea probei obligatorii a profilului – proba E.c).

Citește și: Schimbări la examenele naționale, dacă nu se revine la învățământul clasic

Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a vor susține simularea pentru proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) în data de 24 martie, iar pe 25 martie, simularea probei la Limba şi literatura maternă – proba E.b).

Sursă foto: Shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!