Simona Halep, verdict crunt din partea medicilor. Sportiva are nevoie de operație

De Mădălina Manole pe 02 octombrie 2018
Simona Halep a primit o veste foarte proastă din partea medicilor. Tenismena de talie internațională va avea nevoie de o operație cât de curând.

Simona Halep, numarul 1 WTA, a facut un RMN, iar rezultatul analizelor l-a împărtășit cu fanii și prietenii săi virtuali: „Voiam să vă informez că la RMN a reieșit că am hernie de disc. Voi discuta cu doctorii în zilele următoare, dar sper că voi fi înapoi în curând! Vă voi ține la curent! Multumesc tuturor pentru susținere!” – a scris Simona Halep pe pagina sa de Facebook.

Din păcate, Simona Halep, care tocmai a împlinit 27 de ani, va fi nevoită să se opereze, cu atât mai mult cu cât această afecțiune se vindecă doar prin intervenție chirurgicală, iar sportiva a primit această recomandare încă de la vârsta de 17 ani.

Simona Halep - operatie hernie de disc

Simona Halep s-a născut pe 27 septembrie 1991 la Constanța, într-o familie de aromâni. A început să joace tenis la 4 ani. La vârsta de 6 ani ea practica zilnic acest sport. S-a mutat în București la 15 ani pentru a-și continua cariera în tenis. Doi dintre idolii ei din tinerețe au fost Justine Henin și Andrei Pavel. Anul acesta a câștigat turneul de Grand Slam de la Roland Garros, după alte trei finale de Grand Slam: două la Roland Garros (2014 și 2017) și una la Australian Open (2018).

De-a lungul carierei, a câștigat alte 18 turnee WTA la simplu (șase în 2013, două în 2014, trei în 2015, trei în 2016, unul în 2017, trei în 2018), dintre care cele mai importante sunt turneele Premier Mandatory de la Indian Wells și Madrid. Următoarele premii ca importanță sunt cele de categorie Premier de la Montréal, New Haven, Connecticut, Moscova, Doha, Dubai, precum și cel de la turneul de la Sofia. În prezent se află pe locul 1 mondial.

Citește și – Ștefan Bănică, despre relația cu băiatul său: ”Sunt un tip exigent cu fiul meu”

Citește și – Alice Peneacă și Bobby Păuneascu divorțează

Sursă foto: Libertatea

Lavinia Pîrva este însărcinată. Ștefan Bănică va deveni tată pentru a treia oară

Lavinia Pîrva este însărcinată. Ștefan Bănică va deveni tată pentru a treia oară