Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Multe dintre alimente, dar şi lucrurile pe care le foloseşti zilnic, pentru igiena personală sau pentru curăţenia casei, prezintă riscuri pentru sănătatea ta. Descoperă unde se ascund pericolele şi cum le poţi ocoli.
Alimente „cu două feţe”
Batoanele energizante, bombe de calorii
Multe dintre noi, atente la siluetă, suntem tentate să consumăm batoane energizante dulci, în loc de prăjituri sau bomboane. Citeşte cu atenţie eticheta şi vezi câte calorii conţin. Multe dintre aceste batoane au o cantitate mare de zaharuri, deoarece ele se adresează sportivilor, aşa că pot conţine mai multe calorii decât un baton de ciocolată.
Meniurile vegetariene
Dieta vegetariană impune un anumit stil de viaţă şi are certe efecte benefice asupra sănătăţii, dar numai dacă nu consumi produse semipreparate, pline de sare, grăsimi şi arome sintetice. Spre exemplu, preparatele cu soia, produsele cu paste sau orez gata pregătite conţin, în realitate, mai multă grăsime decât o friptură la grătar.
Lactatele degresate
Laptele sau iaurtul cu un conţinut mic de grăsime îşi păstrează gustul delicios, pentru că se adaugă diverse arome şi zaharuri. Dar lactatele integrale sunt mult mai sănătoase! Grăsimea naturală a laptelui ajută la asimilarea vitaminelor, la depunerea calciului în oase şi, contrar opiniei generale, combate formarea depozitelor de colesterol în sânge.
Unele dintre aceste produse sunt lăudate că purifică aerul. În realitate, eliberează în atmosferă compuşi chimici toxici, pe care flacăra nu este suficient de puternică să-i distrugă. Folosirea ocazională a lumânărilor parfumate nu constituie un pericol pentru sănătate, mai ales dacă aeriseşti bine camera înainte şi după ce au ars. Dar persoanele care le folosesc des riscă să se îmbolnăvească de afecţiuni respiratorii sau dermatologice. Lumânările de proastă calitate eliberează în aer toluen, benzen şi alte substanţe periculoase cu care sunt colorate şi parfumate. Sunt mult mai indicate lumânările din ceară de albine, fără coloranţi şi arome sintetice. Cât despre beţişoarele parfumate, Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că emană substanţe cancerigene precum hidrocarburi şi benzen.
Curăţenie, dar cu precauţii!
Gelul antibacterian pentru mâini
Mâinile murdare sunt focare de infecţie şi sursa multor boli. Dar sunt situaţii în care nu ne putem spăla pe mâini cu apă şi săpun şi apelăm la gelurile antibacteriene sau la şerveţelele umede. Dar nu toate sunt bune. Ele sunt eficiente numai dacă au 60% etanol pentru a distruge bacteriile.
Foloseşte prafurile de curăţare cu precauţie şi clăteşte cu apă din abundenţă obiectele pe care le cureţi. Toate aceste produse conţin substanţe care îţi afectează sănătatea şi nu trebuie să ajungă în tacâmurile şi în alimentele pe care le consumi.
Detergenţii de rufe
Miros atât de frumos… câte dintre noi nu sunt tentate să pună mult detergent în maşina de spălat, ca să se bucure de parfum? În realitate, detergenţii trebuie folosiţi în cantităţi moderate. Aproape toate maşinile de spălat au un timp de limpezire mai scurt decât cel de spălare. Detergenţii rămân în haine, dezinfectează şi parfumează, dar pot avea şi consecinţe neplăcute. Pe lângă iritaţii şi mâncărimi de moment, în timp, pot provoca alergii, dermatite sau astm. Ar fi de preferat să foloseşti detergent de calitate şi să respecţi modul de dozare indicat pe ambalaj.
Frumuseţea, în pericol
Loţiunea demachiantă
Nu mai este un secret pentru nimeni că fardurile, rujurile sau cremele de îngrijire conţin o mulţime de substanţe iritante. Parabenii, ftalaţii, coloranţii şi parfumurile sintetice pot provoca iritaţii, eczeme sau alergii. Până şi loţiunea demachiantă, care promite să cureţe şi să îngrijească pielea, poate conţine astfel de substanţe. Citeşte cu atenţie eticheta şi alege un produs de calitate, de preferat din ingrediente naturale.
Loţiunea tonică
Unii cosmeticieni o recomandă pentru că îndepărtează cel mai bine resturile de machiaj şi celulele moarte. Dar poate avea şi efecte nedorite, mai ales dacă are alcool. În loc să ajute tenul, îl usucă şi accentuează ridurile. Este recomandat să foloseşti un toner blând, fără alcool şi parabeni, din apă de trandafir şi extrase din plante.
Săpunul, şamponul, gelul de duş
Nu putem trăi fără ele, dar le putem folosi pe cele mai puţin dăunătoare. Toate produsele pentru igiena corporală au diverşi compuşi chimici care ne pot afecta sănătatea. Spre exemplu SLS, un sulfat de sodiu care îndepărtează grăsimea de pe suprafaţa pielii, înlăturând şi bariera naturală de protecţie a corpului. Aromele şi coloranţii sintetici, parabenii sau formaldehida sunt şi ele prezente în unele săpunuri şi şampoane. Fereşte-te de produsele de calitate îndoielnică şi alege doar cosmeticele delicate cu pielea ta.