Leacuri rele la gust, dar bune pentru sănătate

De Libertatea pentru femei, pe Ultimul update Vineri, 21 mai 2021, 14:05

Sunt foarte puţini oameni care preferă gustul amar. Dacă eşti ca majoritatea şi alegi o ciocolată caldă în locul unui ceai de pelin, ar fi bine să încerci şi aceste leacuri de dragul sanataţii tale.
Plantele amare sunt denumite şi tonic digestive pentru că au efecte foarte bune asupra ficatului şi ajută la digestie. Bineînţeles, ţine cont şi de contraindicaţii. Dr. farmacist Ovidiu Bojor îţi spune cum să le foloseşti. În plus, îţi recomandă şi câteva alimente amare bune pentru sănătate.

PELIN (Artemisia absinthium)

Are acţiune antimicrobiană şi antifungică, cu rezultate bune în tratarea stafilococului auriu şi a candidei. Administrarea orală creşte aciditatea stomacală. Se recomandă, în cantităţi moderate, în anorexii, în caz de digestie lentă şi în inflamaţiile cronice ale tubului digestiv, inclusiv în dispepsiile însoţite de constipaţie.
Contraindicaţii: în sarcină şi în afecţiuni nervoase. Utilizarea îndelungată a preparatelor pe bază de pelin (în special a băuturilor alcoolice) este foarte periculoasă pentru sistemul nervos.
Mod de administrare: se face infuzie dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă. Se beau una-două căni pe zi, o perioadă de maximum trei zile. Se mai poate lua sub formă de tinctură preparată din 10 g de plantă la 100 ml de alcool de 60-70o, prin macerare timp de opt zile. Se iau câte 15-20 de picături de trei ori pe zi, nu mai mult de cinci zile.

De ce este bine să consumi ceai de pelin

GHINŢURA (Gentiana lutea)

Recomandată în anorexie, dispepsii, probleme digestive cauzate de producerea insuficientă a sucului gastric şi în afecţiuni hepatice.
Contraindicaţii: în gastrite hiperacide, ulcer gastric şi peptic. Nu se cunosc efecte adverse în perioada gravidităţii sau a lactaţiei. Produsele din ghinţură pot da dureri de cap.
Mod de administrare: rizomii şi rădăcinile se prepară sub formă de decoct (o linguriţă la o cană cu apă). Se beau una-două căni pe zi, înainte de masă. Se mai poate lua sub formă de tinctură (25-50 de picături în puţină apă), înainte de masă.

ROSTOPASCA (Chelidonium majus)

Este sedativa şi are un efect similar cu al papaverinei. Extractele de rostopasca au efect de stimulare a secreţiei biliare şi favorizeaza evacuarea ei în duoden. Aşa ca este recomandata în afecţiunile hepatice cronice si în ciroza.
Contraindicaţii: respectând dozele indicate, nu prezinta efecte secundare. Preparatele pe baza de rostopasca se administreaza cel mult şapte zile consecutiv, cu pauze de doua saptamâni. Nu este recomandata în faza acuta a icterelor.
Mod de administrare: sub forma de infuzie, obţinuta din doua linguriţe de planta la o cana cu apa. Se bea treptat în cursul unei zile. Rostopasca intra în compoziţia a numeroase ceaiuri medicinale si în produse farmaceutice care se iau conform indicaţiilor de pe prospect.

E important să le simţi gustul

„Alimentele amare stimulează pofta de mâncare prin creşterea secreţiei glandelor salivare şi au un rol favorizant asupra secreţiei glandelor endocrine. De aceea, capsulele care conţin, de exemplu, pulbere de anghinare sau pulberi din alte plante amare nu au niciun efect terapeutic, deoarece înghiţite substanţele respective nu vin în contact cu papilele gustative, ci urmează calea gastro-intestinală. Mai mult, acestea pot produce iritaţii nedorite ale mucoaselor, în special celor cu hiperaciditate sau ulcer gastric.
Alimentele cu gust amar sunt ingrediente importante ale dietei pentru accelerarea procesului de slăbire şi purificarea sângelui. Combat paraziţii intestinali. În această grupă se pot include atât condimente cum ar fi turmericul, schinduful, seminţele de chimion amar, nucşoara, precum şi anghinarea, sparanghelul, castraveţii amari, pătrunjelul şi menta. Ponderea acestora ar trebui să fie în jur de 1% din dieta zilnică”.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!