Insomnia îţi micşorează creierul

De Erika Chivu pe

Că lipsa de somn nu este deloc sănătoasă, ştia deja toată lumea. Dar un studiu recent a descoperit că insomnia cronică micşorează creierul, care pierde materie cenuşie.
Au de suferit în special acele zone ale creierului responsabile cu luarea deciziilor şi odihna. Pentru prima dată analizele de imagistică medicală au arătat că insomnia cronică este asociată cu o mai mică densitate a materiei cenuşii în aceste zone.

Neurologii olandezi care au realizat studiul spun că insomniacii ar putea avea probleme în a evalua valoarea afectivă a unor stimuli, ceea ce pune în pericol alte procese cognitive, de exemplu capacitatea de a lua decizii.

Cercetătorii au comparat materia cenuşie şi albă a 24 de pacienţi cu insomnie cronică faţă de 13 persoane care nu aveau probleme cu somnul, apoi au examinat fizic şi psihiatric voluntarii.

La insomniaci s-a constatat o scădere a densităţii la nivelul materiei cenuşii, însă nu se poate spune dacă această scădere este o urmare sau o cauză a insomniei. De asemenea, s-au studiat numai pacienţi în vârstă, deci vor urma studii pe tineri care suferă de insomnie.

Deja specialiştii în somnologie, ştiau că insomnia afectează funcţionarea creierului şi comportamentul celui bolnav, însă abia acum încep să-şi explice de ce se întâmplă asta şi pot căuta modalităţi mai eficiente de tratament.

Nu numai creierul are de suferit de pe urma lipsei de odihnă. Săptămâna trecută, englezii de la universitatea Birmingham au anunţat că obezitatea nu este provocată doar de alimetaţie şi sedentarism, ci şi de lipsa somnului.

Persoanele care dorm mai puţin de şapte ore pe noapte riscă să devină obeze pentru că lipsa de somn dă peste cap secreţia hormonilor care reglează foamea şi te face să mănânci mai mult decât ai nevoie.

În ultimii 50 de ani, durata medie a somnului de noapte  scăzut de la nouă ore la şapte ore şi probabil că va mai scădea şi în viitor, aceasta fiind explicaţia faptului că numărul obezilor va creşte în următorii ani.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Lady Gaga şi Bradley Cooper au o relație ascunsă? Ce spune Mel B despre cei doi

Lady Gaga şi Bradley Cooper au o relație ascunsă? Ce spune Mel B despre cei doi