Ce poți face pentru a preveni atacul cerebral

Accidentul vascular cerebral (AVC) are loc atunci când aportul de sânge spre o parte a creierului este redus sau chiar întrerupt, iar astfel țesutul cerebral este privat de nutrienți și de oxigen. În lipsa oxigenului, celulele cerebrale încep să moară după câteva minute. Dacă celulele creierului mor sau sunt deteriorate, simptomele AVC-ului apar în părțile corpului pe care le controlează celulele respective.

Există două tipuri principale de accident vascular cerebral: accidentul vascular ischemic (cel mai frecvent) și hemoragic. Accidentul vascular este o afecțiune gravă, pentru care este nevoie de îngrijire de urgență, putând provoca leziuni cerebrale de durată sau invaliditate.

Semne ale atacului vascular cerebral

Recunoașterea simptomelor accidentului vascular cerebral te poate ajuta să salvezi viața cuiva sau chiar pe a ta. Este important ca, în momentul în care sesizezi prezența unui simptom care indică declanșarea unui AVC, să apelezi la ajutor specializat de urgență.  

Printre cel mai frecvent simptom al unui accident vascular cerebral este apariția unor probleme de vedere, cum ar fi vederea dublă sau încețoșată. În lipsa apariției unui alt simptom care indică un AVC, tulburările de vedere pot fi cauzate de alte afecțiuni sau oboseală accentuată, însă nu sunt deloc de neglijat. Amorțeala resimțită la nivelul unui membru, la mână sau la picior, este, de asemenea, un simptom comun al accidentului vascular cerebral. În general, membrele afectate sunt cele din partea opusă zonei creierului unde este localizat AVC-ul. Amețeala, pierderea echilibrului și senzația de greață se numără printre simptomele unui AVC, precum și afectarea capacității de înțelegere și exprimare.

Un simptom nu foarte comun al accidentului vascular cerebral este durerea. În cazul în care durerea apare brusc la nivelul pieptului, picioarelor sau brațelor, aceasta poate indica apariția unui AVC. Acesta este însă un simptom neobișnuit și apare mai ales în cazul femeilor. La persoanele tinere care suferă de un accident vascular cerebral poate apărea o durere foarte puternică de cap. O stare de oboseală subită și inexplicabilă poate fi de asemenea un semn al AVC-ului, mai ales în prezența altor simptome clasice.

Accidentul vascular cerebral poate provoca leziuni ale creierului, care duc la privarea acestuia de sânge și oxigen. Un AVC duce de cele mai multe ori la amorțeală în unele zone ale corpului. În cazul în care nervii conectați la nivelul feței sunt lipsiți de oxigen, poate surveni paralizia totală sau parțială. Dacă o persoană simte senzația de amorțeală la nivelul feței, alături de slăbiciune a membrelor pe o parte a corpului, acesta poate fi semnul unui accident vascular cerebral.

Dacă resimți brusc palpitații, este posibil să suferi de un accident vascular cerebral. Acestea sunt însoțite de obicei și de alte simptome clasice. Palpitațiile apar în general cu un motiv bine întemeiat, o emoție foarte puternică, o sperietură sau efort fizic susținut, însă în cazul în care apar în lipsa acestor factori, sunt un semn de îngrijorare. 

Cum poți preveni un accident vascular cerebral 

Există o mulțime de factori de risc ai AVC-ului pe care îi poți controla, cu condiția să îi poți recunoaște. Dacă știi că există anumiți factori de risc în stilul tău de viață, poți lua anumite măsuri de prevenție pentru a reduce efectele riscurilor respective.

În primul rând, este important să menții tensiunea arterială sub control, o tensiune mare crescând exponențial riscul de AVC. Monitorizarea frecventă a acesteia și tratamentul corespunzător, dacă este ridicată, sunt măsuri necesare pe care trebuie să le luăm pentru a preveni apariția unui accident vascular cerebral. Ideal, tensiunea arterială trebuie să se situeze sub 120, maxima, și 80, minima.

Indicele ridicat de masă corporală și complicațiile conexe (printre care se numără și diabetul) cresc șansele de apariție a unui AVC. În cazul în care ai o greutate peste limita recomandată conform cu vârsta și înălțimea, este recomandat să urmezi un regim de slăbire, pentru a reduce riscul unui accident vascular cerebral.

Prezența unei cantități mari de zahăr în sânge duce în timp la deteriorarea vaselor, iar formarea de cheaguri de sânge în interiorul acestora este mult mai probabilă. De aceea, este important să ții sub control nivelul zahărului prin urmarea unei diete și a unui program de exerciții fizice. Activitatea fizică ajută la pierderea în greutate și la scăderea tensiunii arteriale și reduce riscul de apariție a unui AVC. Mergi pe jos cât mai mult, practică un sport care îți place sau urmează un program la sală – toate acestea te vor ajuta să îți menții intactă starea de sănătate.

Este important ca alcoolul să fie consumat cu moderație, în cantități cât mai mici, pentru a nu crește riscul apariției unui accident vascular cerebral. De asemenea, este recomandat să consumăm nu mai mult de un pahar de vin roșu pe zi. Acesta are în compoziție resveratrol, un antioxidant puternic produs de anumite plante, care are rolul de a neutraliza radicalii liberi.

Fumatul favorizează formarea de cheaguri de sânge, îngroașă sângele și crește cantitatea de placă depusă pe artere. Renunțarea la fumat este una dintre cele mai importante schimbări în stilul de viață pe care le putem face și ne ajută să reducem semnificativ riscul de a face un accident vascular cerebral.

Recunoașterea simptomelor unui AVC și luarea de măsuri cât mai repede după ce acesta a avut loc sunt esențiale pentru a reduce la minimum efectele pe care le are asupra organismului. Urmează un stil de viață cât mai sănătos și mai activ și solicită imediat ajutor specializat în cazul în care te confrunți cu unul dintre simptomele AVC-ului, pentru a limita urmările acestuia. 

Sursă foto: Shutterstock

(P) Material publicitar realizat împreună cu Besmax

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!