Cât de mult protejează doza booster de infectarea și spitalizarea din cauza Omicron

De Unica.ro, pe

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împtoriva COVID-19, Valeriu Gheorghiță, a subliniat importanța imunizării cu doza booster ca protecție împotriva Omicron.

Valeriu Gheorghiță a subliniat faptul că doza booster de vaccin anti-COVID-19 scade mult riscul de a dezvolta forme severe ale bolii, dar și de deces, în cazul infectării cu varianta Omicron, după cum relatează news.ro.

În cadrul unei conferințe de presă privind evoluția pandemiei de COVID-19 în România, Valeriu Gheorghiță a povestit că a observat o dihotomie în privința eficienței vaccinurilor în fața variantei Omicron, respectiv în privința spitalizărilor și deceselor.

„După o primă schemă de vaccinare, protecţia faţă de infecţie (cu tulpina Omicron – n.r.) e limitată, este considerabil scăzută, însă se menţine o protecţie faţă de spitalizări şi faţă de riscul de deces”, a spus Gheorghiță, citat de Libertatea. „Această protecţie este în momentul de faţă considerată ridicată, cu atât mai mult după administrarea dozei de booster. Practic, studiile publicate recent ne arată că protecţia unei prime scheme de vaccinare faţă de infecţie, inclusiv infecţia asimptomatică, este de circa 30%, iar protecţia după o primă schemă de vaccinare este de aproximativ 50% faţă de riscul de spitalizare şi decese. Aici vorbim de varianta Omicron”.

Citește și: Studiu: Omicron provoacă forme mai ușoare de COVID-19 chiar și la nevaccinați

Citește și: Epidemiologul Octavian Jurma: săptămâna viitoare vom vedea valori zilnice peste 20.000 de cazuri noi de COVID-19

Citește și: Care sunt simptomele Omicron la copii: „Putem să ne păcălim la copiii foarte mici”

Citește și: De ce România nu optează pentru imunizarea naturală împotriva Omicron

În cazul dozei booster, protecția crește: „După administrarea dozei booster, protecţia faţă de infecţie creşte la 60% iar faţă de formele severe care necesită spitalizare şi față de decese creşte la 90% în primele două luni de la administrarea dozei de booster şi are o tendinţă uşoară de scădere după trei luni de la administrare”.

Deși numărul de cazuri de COVID-19 a crescut, rata de spitalizare și de decese a rămas mică din două motive, după cum a evidențiat Valeriu Gheorghiță: pe de o parte, răspunsul imun celular se menține activ și este întărit după doza booster, iar pe de altă parte, varianta Omicron are o patogenitate intrinsecă mai redusă.

„Aceste lucruri ne dau speranţa că putem controla un val produs de varianta Omicron, în ciuda unui număr foarte mare de cazuri raportate în fiecare zi”, a afirmat Valeriu Gheorghiță.

În România, peste 2.256.000 de persoane au primit doza booster de vaccin ant-COVID-19. La 20 ianuarie, numărul total de persoane eligibile pentru booster (adică acele care au cel puțin patru luni de la prima schemă de vaccinare) este de 5,26 milioane.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!