Cele mai ciudate alergii

.

Când te mai vaiţi că eşti alergică la polen, gândeşte-te cum ar fi fost dacă aveai alergie la apă, la soare sau la sport. Oricât de ciudat ar suna, aceste alergii există şi chiar fac victime.

Alergia la sport

Întreaga Anglie o compătimeşte pe Ruth Holroyd, o femeie de 37 de ani, a cărei poveste a apărut în ziarul Daily Mail. Ruth are alergie la sport. Asta înseamnă că nu poate să meargă la sala, nu poate să înoate, dar nici nu are voie să alerge după autobuz sau să urce scările în fugă. Iar când merge pe stradă trebuie să se deplaseze foarte încet, altfel riscă să-şi piardă viaţa.

Ruth suferă de o alergie rară care se declanşează atunci când consumă anumite alimente, apoi îi creşte pulsul. Orice activitate un pic mai solicitantă îi poate provoca un şoc anafilactic fatal. Ea a descoperit ciudata boală când avea deja peste 30 de ani. Persoană activă, Ruth era la plimbare când şi-a dat seama că respiră greu şi odată ajunsă acasă nu şi-a recunoscut chipul umflat în oglindă.

Nici nu mai putea să vorbească atunci când a sunat la numărul de urgenţă, însă operatoarea şi-a dat seama ce se întâmplă şi a trimis o ambulanţă care i-a salvat viaţa.

De atunci, femeia a mai avut două crize asemănătoare şi a supravieţuit numai datorită injecţiilor cu adrenalină. Medicii i-au explicat că şocul anafilactic este provocat de anumite alimente – nuci, alune, lactate – atunci când consumul lor este urmat de creşterea pulsului.

Alergie la apă

Dacă alergia la sport ţi se pare ciudată, ce-ai zice de o persoană care nu are voie să facă duş, să transpire sau să stea în ploaie? Ashleigh Morris, o australiancă de 20 de ani suferă de urticarie acuagenică, adică este alergică la apă.

De fiecare dată când se udă, pielea i se înroşeşte, o doare şi o mănâncă, reacţie care durează două ore. Fiecare duş este un chin şi trebuie programat cu două ore înainte de a ieşi din casă. De baie în mare sau înot în piscină nu mai poate fi vorba, iar viaţa intimă alături de prietenul ei este foarte dificilă pentru că şi transpiraţia conţine apă. O simplă îmbrăţişare de la iubitul ei transpirat îi provoacă fetei aceeaşi reacţie ca şi un duş.

Boala lui Ashleigh s-a declanşat când avea 14 ani, după o amigdalită acută. Medicii cred că este vina antibioticului primit, care i-a vindecat infecţia dar a declanşat alergia. În ciuda bolii, tânăra merge la facultate, lucrează, are prieteni şi duce o viaţă aproape normală.

Alergie la soare

Se poate şi mai rău. Tot o australiancă, Lyndal Brown, de 25 de ani, suferă de protoporfirie eritropietică, o boală genetică foarte rară, pe care a moştenit-o şi sora ei. Nu este o alergie propriu-zisă, dar se manifestă cam la fel. Dacă nu stă departe de factorul declanşator, Lyndal are parte de reacţii foarte dureroase.
Problema este că în cazul ei, factorul declanşator este soarele.

De câte ori iese din casă, femeia trebuie să poarte pălărie, mănuşi şi să-şi dea cu o cremă SPF specială. Chiar şi aşa, dacă stă mai mult de 30 de minute la soare există riscul să capete arsuri foarte grave.
Asa s-a întâmplat în 2000, când tânăra de 15 ani pe atunci, n-a mai vrut să stea departe de prietenii ei şi s-a dus într-o excursie. După această experienţă le-a povestit jurnaliştilor că timp de o săptămână n-a putut dormi de durere, iar dacă zâmbea avea impresia că i se sparge pielea.

Alergia la frig

Tot la nivelul pielii se manifestă şi urticaria unei americance care este alergică la frig. De fiecare dată când iese afară trebuie să se acopere din cap până în picioare. Nu poate să înoate în piscină, nu are voie să intre în mare şi nici să stea în bătaia brizei sau chiar a unui ventilator.

Alergia la frig se manifestă şi atunci când intră într-o cameră cu aer condiţionat sau când se opreşte după ce face sport. Medicii nu ştiu care sunt cauzele acestei alergii – există şi o variantă moştenită genetic – dar spun că este foarte periculoasă. Ajunge o pală de vânt pentru ca cel bolnav să-şi piardă viaţa.

 

Alergia la plastic

Poate fi foarte periculoasă, dacă ne gândim câte lucruri din plastic avem în jur. Cei care suferă de asemenea alergii nu pot să bea apă din sticle sau pahare din plastic, nu pot să folosească tăcâmuri din plastic, carduri bancare, ochelari, tastaturi şi orice alt lucru făcut din plastic.

Atingerea acestora le provoacă o reacţie cutanată dureroasă, uneori însoţită de respiraţie dificilă. Pentru cei alergici la plastic este de ajuns să atingă un telefon sau o sacoşă ca să-şi declanşeze un şoc anafilactic fatal.

 

Alergia la lemn

Unii bolnavi sunt alergici doar la anumite tipuri de lemn sau doar la anumite forme, de exemplu la rumeguş. Mai grav este când alergia se manifestă indiferent de tipul de lemn şi forma lui.

Desigur că te poţi lipsi de mobilă sau parchetul din lemn masiv şi poţi renunţa la plimbările în barcă, dar mai greu este să te fereşti de hârtie sau creioane.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton