Semne că vei rămâne singură toată viaţa

De Stela Moisescu pe

La întrebarea „De ce sunt încă singură?” nu îţi poţi răspunde decât tu. Poate că în mod inconştient te bucuri de faptul că nu există un bărbat în viaţa ta care să…
… te oblige să faci compromisuri, iar când simţi că i te-ai dăruit în totalitate să îţi frângă inima.

Multe persoane, care susţin că s-au săturat de singurătate, îşi pun singure beţe în roate fără să îşi dea seama şi nu reuşesc să intre într-o relaţie. Acest lucru se aplică în egală măsură şi femeilor, şi bărbaţilor. S-ar putea ca stilul tău de viaţă pe cont propriu să îţi ofere o siguranţă emoţională pe care nu vrei să o pierzi.

Află patru căi prin care îţi sabotezi viaţa amoroasă şi ţii bărbaţii la distanţă!

O femeie stăpână pe sine nu are nevoie de un bărbat în viaţa ei

Este ok să îţi spui acest lucru după o despărţire. Mai mult, este de admirat că nu te arunci în braţe primului venit. Atunci când repeţi însă obsesiv această idee, doar pentru a evita pe cât posibil interacţiunea cu sexul opus, te transformi dintr-o femeie curajoasă într-una laşă. Mai ales după un eşec în dragoste poţi fi tentată să îţi spui că nu ai nevoie de un bărbat pentru a te simţi împlinită, şi replica devine scuza perfectă de a ţine orice bărbat la distanţă.

Cauţi pe cineva cu care să fii compatibilă

Armonie poate exista şi într-un cuplu format din oameni total diferiţi. Important este să vă completaţi. Dacă tu porneşti la drum cu ideea că nu vei fi fericită decât lângă cineva cu care să ai multe lucruri în comun poţi căuta în zadar. Poate că eşti singură pentru că încerci să încadrezi fiecare bărbat într-un şablon atent construit de tine. În aces fel nu dai şansa vreunui bărbat să îţi arate că este mai bun decât acel şablon.

Viaţa profesională îţi ocupă tot timpul

Există perioade şi perioade. Poate că acum eşti foarte concentrată pe ascensiunea profesională. Nu are însă sens să îţi plângi de milă că încă eşti singură, din moment ce dedici tot timpul vieţii tale profesionale. Dacă mai tai din orele suplimentare, pentru o ieşire cu amicii, înainte de a ajunge extenuată acasă, vei vedea rezultate. Nu toate relaţiile se formează în pauza de prânz la cantina de la serviciu.

Crezi că vei da nas în nas cu sufletul tău pereche, aşa că aştepţi

Cel mai sigur mod în care te poţi sabota este să adopţi o atitudine pasivă. Îţi spui că alesul inimii tale îşi va face apariţia atunci când vă este sortit să fiţi împreună. În acest fel nu îţi creezi nicio oportunitate şi tragi concluzia că destinul este crud cu tine. Nu doar norocul ni-l facem singure, ci şi ghinionul.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro