Cum să treci mai ușor peste o despărțire, potrivit unui psiholog

De Bianca Prangate pe

Oricum am da-o, despărțirile sunt dificile dacă ai iubit cu adevărat persoana cu care ai fost împreună. Însă perioada în care suferi depinde în mare parte și de tine.

Psihologul Guy Winch, care a vorbit și în carul conferințelor TEDx, a căutat să deboare mai multe mituri legate de despărțiri în cartea lui, „How to Fix a Broken Heart”. În filme, despărțirile sunt mereu tratate cu tone de înghețată și, eventual, găsirea unei noi persoane cu care să fii, chiar dacă este o relație de suprafață.

„Studiile cu scanări cu rezonanță magnetică ale creierului au arătat că retragerea iubirii romantice activează aceleași mecanisme în creier care se activează atunci când oamenii dependenți trec prin simptome de sevraj din pricina substanțelor precum cocaina sau opioidele”, a explicat Winch pentru Independent. „Cu alte cuvinte, iubirea dă dependență și o inimă frântă ne face să trecem printr-un sevraj puternic”.

Tocmai de aceea, oamenii ajung să se gândească obsesiv la fostul partener, de parcă acesta din urmă ar fi un drog pe care trebuie să îl ia și nu au acces la el. Pentru a nu mai idealiza imagina fostului partener, Winch are câteva sugestii: „Dacă în mintea ta apar imagini din cele mai fericit weekend petrecut împreună, trebuie să adaugi și imaginile din weekend care te-au înnebunit și supărat enorm. Dacă te trezești că tânjești după îmbrățișarea lor dulce, ar trebui să îți aduci aminte de nopțile când ți-au respins avansurile și au dormit la marginea patului”.

Motivul pentru care despărțirile sunt atât de dificile pentru cei părăsiți și atât de ușoare pentru cei care au părăsit este simplu, conform lui Winch. Acesta din urmă a zis că persoanele care părăsesc s-au detașat de relație de ceva timp. „Atunci când despărțirea are loc, ei practic au trecut peste relație”, a spus Winch. „În schimb, persoanele care au fost părăsite abia ce află și sunt în fazele inițiale ale durerii și pierderii. Oamenilor li se pare mereu incredibil că foștii se comportau atât de normal și iubitor cu o săptămână în urmă, doar pentru a se despărți în următoarea. Dar foștii se comportau iubitor doar pentru că nu se hotărâseră dacă să taie coarda încă”.

Sursa foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Reacția lui Barack Obama când o gravidă a fost gata să leșine în spatele lui

Reacția lui Barack Obama când o gravidă a fost gata să leșine în spatele lui