Ce să faci când copilul minte sau fură

De Lumea Femeilor pe

Dacă te gândeşti că disciplina ţine de moralitate, de ceea ce e bine sau rău sau se cuvine ori nu, vei descoperi rapid că problemele de comportament pe care le are copilul tău ţin mai degrabă de maturizare decât de moralitate.

Micul mincinos

Copiii mici trăiesc într-o lume în care le este greu să se descurce, mai ales atunci când sunt acuzaţi că fac rău celor din jur. Şi, fiindcă nu ştiu să-şi argumenteze un anume tip de comportament – de exemplu, de ce au îmbrâncit un alt copil sau de ce au lovit un altul, cel mai la îndemână le este să nege. Negarea e de departe forma cea mai întâlnită de minciună, dar şi cea care le creează cele mai multe necazuri.

De exemplu, băieţelul tău a rupt capul păpuşii surorii sale fără să vrea. Pus în faţa faptului împlinit, el va nega, spunându-ţi eventual că el nu se joacă niciodată cu păpuşile. La asemenea reacţie, vei fi probabil furioasă, iar faptul că te minte te va supăra mai tare decât faptul că a stricat o jucărie.

Cum să procedezi

Dacă simţi că micul ştrengar se pregăteşte să te mintă, schimbă modul de abordare. Spune-i, pe un ton amiabil: „Păpuşa asta este stricată. Ce crezi că s-a întâmplat cu ea?” Îi va fi mult mai uşor să mărturisească, atunci când simte că nu va fi acuzat sau pedepsit pentru greşeala lui. Dacă însă îl faci pe copil să spună adevărul numai după ce l-ai ameninţat, sau l-ai şantajat cu expresii de genul „Dacă nu-mi spui adevărul, nu-ţi mai cumpăr nici o jucărie!”, nu continua să-l pedepseşti.

Mulţumeşte-te că ţi-a spus adevărul. Nu le poţi avea pe amândouă. Dacă îţi doreşti să-ţi spună din start când a făcut ceva rău, dinadins sau din greşeală, nu te înfuria pe el, oricât de greu ţi-ar fi să-ţi păstrezi calmul. Gândeşte-te că data viitoare nu-şi va mai recunoaşte greşeala, dacă vei fi supărată pe el.
Şi basmele pe care noi le spunem copiilor pot crea probleme. Dacă, în fragedă copilărie, ei nu diferenţiază prea bine realitatea de fantezie şi le acceptă pe amândouă cu aceeaşi uşurinţă, mai târziu, poveşti ca cea cu Iepuraşul de Paşte sau cea cu existenţa lui Moş Crăciun le creează mari deziluzii, în momentul în care descoperă adevărul.

Lasă-l să se bucure de vârstă, acceptă-i „poveştile” fără a-l acuza de minciună. Nu este vorba despre un comportament imoral aici, ci pur şi simplu despre vârsta copilăriei. Sunt copii care mint fără nici un motiv: că şi-au cumpărat role, că le este rău, că au fost într-o excursie. Sunt multe motive pentru care copiii nu spun adevărul şi cel mai puternic dintre ele este acela că ei îi aud pe adulţi minţind.

Adesea, cei mari spun, în prezenţa copiilor, minciuni nevinovate, pentru a salva aparenţele sau pentru a nu răni sentimentele cuiva. Chiar dacă sunt prea mici ca să înţeleagă acest tip de comportament, copiii îl vor imita, fără vreun scop anume.

Dacă încerci să-i explici despre ce e vorba, copilul nu va înţelege de ce tu ai voie să exagerezi, denaturând realitatea, iar el nu. Ceea ce este necesar să înţeleagă copilul e că nu trebuie să-ţi ascundă adevărul, tocmai pentru că tu îl iubeşti enorm şi vrei ca totul să fie bine.

Micul hoţ

Mulţi prichindei spun: „Asta este a mea!”, fapt ce denotă că, aşa cum nu fac diferenţa între real şi imaginar, nu fac nici deosebirea între ceea ce le aparţine şi ce nu. În familie sunt o grămadă de lucruri care aparţin tuturor sau care, chiar dacă aparţin cuiva anume, pot fi folosite sau împrumutate şi de ceilalţi membri ai familiei. În afara familiei însă, apar complicaţiile.

Cum să procedezi

Copiii de vârstă mică nu înţeleg de ce sunt numiţi hoţi, când ei vor doar să colecţioneze lucruri. Poate fi de folos să formulezi nişte reguli clare: „Nu ai voie să iei ceva de la un alt copil sau din alte case, fără să ceri voie”, sau „Întotdeauna întreabă un adult dacă ai voie să păstrezi un lucru care nu-ţi aparţine”.

Dacă, de exemplu, copilul caută în geanta ta, poartă-te la fel atunci când îţi ia rujul ca atunci când îţi ia bani. Copiii care adună în buzunare tot ce găsesc prin casele pe care le vizitează sau la grădiniţă pot avea mici probleme emoţionale. Aceşti copii se simt adesea neglijaţi. Fie că au nevoie de mai multă afecţiune din partea părinţilor sau de mai multă atenţie, aceşti copii ascund anumite lipsuri pe care le resimt.

Dacă te confrunţi cu o asemenea situaţie, încearcă să te apropii de el pentru a afla ce anume îşi doreşte foarte mult şi fă-i pe cât posibil pe plac (cel mai adesea, copiii cleptomani nu duc lipsă de jucării, ci de afecţiunea explicită a părinţilor). Arată-i că îl iubeşti, spune-i asta, răsfaţă-l, fă-l să se simtă iubit, fă-l să se simtă în centrul atenţiei.

Dacă însă continuă să şterpelească tot ce-i iese în cale, este cazul să apelezi la sfatul unui specialist, înainte ca el să împlinească şapte ani.

Foto: Shutterstock

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica

EXCLUSIV! Melania Medeleanu și băiețelul său pe coperta Revistei Unica