Cât de mult contează orgasmul?

.

Iată un subiect ce merită dezbătut la început de relaţie, mai ales că fiecare om pare să aibă o optică unică în ceea ce priveşte importanţa atingerii orgasmului în timpul penetrării.
Părerile au fost împărţite atunci când am rugat nouă bărbaţi şi femei să-mi dezvăluie cât de important este pentru ei orgasmul într-o partidă de sex.

La nivel general, părerile sunt împărţite în două tabere.

Experţii declară că orgasmul este important atât pentru psihic, cât şi pentru fizic. Beneficiile orgasmului sunt nenumărate, iar lipsa lui aduce neplăceri atât în cazul femeilor, cât şi în cazul bărbaţilor.

Spiritualiştii contrazic oamenii de ştiinţă şi susţin exact contrariul. Lipsa orgasmului este benefică pentru om.

„A face dragoste este precum a umfla un balon. Atingerea orgasmului înseamnă că înţepi balonul şi ştergi cu buretele plăcerea din timpul actului sexual. Fără orgasm balonul s-ar dezumfla lent, ceea ce înseamnă că plăcerea s-ar scurge pe parcurs din corp, lăsându-te la final mult mai satisfăcută”, relevă reuniting.info.

Spiritualiştii susţin că orgasmul reprezintă „aruncarea la gunoi a senzaţiilor magice din timpul actului sexual”. În plus, transformă sexul într-o dependenţă. Sexul fără orgasm produce o satisfacţie mai intensă şi mai îndelungată decât sexul cu finalitate, cred aceştia.

Când vine vorba de atingerea orgasmului, prea puţin contează ştiinţa sau spiritualitatea, cât contează satisfacţia per total resimţită de fiecare în parte.

Iată cât de satisfăcuţi se simt cei nouă intervievaţi în lipsa unui orgasm.

Alina mărturiseşte că poate accepta o relaţie în care partidele de sex nu sunt presărate cu orgasme. Totuşi, ar regândi relaţia dacă între ei doi nu ar exista atracţie fizică şi compatibilitate sexuală.

Miruna face o distincţie între relaţiile de lungă durată şi aventuri. Ea s-ar simţi frustrată dacă nu ar reuşi să atingă orgasmul într-o relaţie serioasă. În opinia ei, a avea orgasm alături de bărbatul pe care îl iubeşte este una dintre dovezile ce-ţi arată că el este bărbatul cu care îţi poţi petrece restul vieţii.

Mădălina crede însă contrariul. Într-o relaţie de lungă durată alte lucruri sunt mai importante, decât a avea orgasm. Într-o astfel de relaţie ar trebuie să primeze sentimentele, nu plăcerea fizică, susţine ea.

Liliana şi Cătălina mărturisesc că se simt bine în pat şi fără să aibă orgasm şi nu-i aprobă pe cei care pun accentul doar pe orgasm şi nu dau importanţă actului în sine, aceasta fiind o dovadă de egoism, în opinia lor.

Ruxandra nu vede ca pe un capăt de ţară lipsa orgasmului într-o partidă de sex în cuplu. „Marele avantaj al relaţiilor de lungă durată este că ai tot timpul din lume pentru partide de sex şi mai reuşite. Contează exerciţiul, comunicarea sinceră şi atitudinea optimistă şi relaxată”, consideră ea.

Ruxandra îmi dezvăluie că are senzaţia, mai mereu, că orgasmul femeii este mai important decât cel al bărbatului, multe femei considerând că „trebuie” să aibă orgasm pentru a demonstra partenerului că se simt bine în pat. De aceea, multe dintre ele ajung să mimeze orgasmul, explică Ruxandra.

Cristian recunoaşte că vede orgasmul ca şi punctul culminant într-o partidă de sex. „În acel moment simţi că a meritat efortul. Dacă partenera nu m-ar satisface, nu aş pune punct brusc relaţiei. Aş încerca să comunic cu ea şi să-i propun diverse soluţii. Totuşi, aş alege despărţirea dacă nimic nu ar funcţiona”, descrie el.

Mihai mărturiseşte că, spre surprinderea multora, el nu pune mare accent pe plăcerea lui. Îşi doreşte, în schimb, să-şi vadă iubita satisfăcută. O partidă poate să fie incredibilă în ochii lui şi fără un orgasm, admirând-o doar pe partenera sa.
Mihai deconspiră ceea ce consideră el un mit. El precizează că în lipsa unui orgasm nu are probleme tehnice în ceea ce priveşte zona intimă, chiar dacă se excită foarte tare, fără să atingă orgasmul.

„Personal, n-am avut niciodată astfel de probleme şi le consider un simplu mit. Se poate trăi şi fără orgasm, chiar dacă eşti bărbat”, susţine Mihai.

Cosmin dărâmă un alt mit. El mărturiseşte că-i este greu să atingă orgasmul dacă este stresat, enumerând printre alte motive şi lipsa de atracţie faţă de parteneră sau consumul de alcool. Recunoaşte însă că orgasmul bărbaţilor îşi face apariţia mult mai uşor şi rapid decât în cazul femeilor.

În opinia lui, bărbatul rezistă fără orgasm până la următoarea partidă de sex şi tot aşa. „Ideal ar fi să existe o finalitate cu orice ocazie”.

Cosmin adaugă faptul că, în general, nu cronometrează de cât timp nu a mai avut orgasm şi nici nu calculează frecvenţa lor. Ajunge să calculeze, în schimb, cât timp îi ia partenerei sale să atingă climaxul, atunci când lucrurile se tărăgănează.

„Marele dezavantaj al bărbaţilor, cel puţin a celor altruişti, este că trebuie să-şi aştepte iubita să aibă orgasm, pentru a putea atinge şi ei climaxul. În astfel de situaţii contează mai mult orgasmul partenerei într-o partidă de sex, decât propriul orgasm”, conchide Cosmin.

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton