Premiile Emmy 2018

Cea de a 70-a ediție a prestigioaselor Premii Emmy va avea loc, anul acesta, pe data 17 septembrie, la Microsoft Theater din Los Angeles și va fi prezentată de doi dintre membrii echipei „Saturday Night Live”, Michael Cane și Colin Jost.

Comparată de critici cu Premiile Oscar, gala este una dintre cele mai importante evenimente americane, sărbătorind calitatea în industria de televiziune.

Votul pentru nominalizări a avut loc între 11 și 25 iunie, iar finaliștii au fost anunțați pe data de 12 iulie.

Academia de Televiziune are peste 23 de mii de membri, împărţiţi în 30 de grupe concentrate pe diferite specializări. Membrii fiecărui grup votează pentru nominalizările din categoriile ce aparţin domeniului lor de specialitate.

Pentru a fi nominalizate, serialele trebuie să fi fost difuzate în perioada 1 iunie 2017 și 31 mai 2018, între orele 18:00 și 02:00. De asemenea, ele trebuie să fi obținut cel puțin 51% dintre telespectatorii de pe piața națională.

Citește și: Câștigătorii Premiilor Emmy 2018. „The Marvelous Mrs. Maisel”, cele mai multe trofee

Printre favoritele anului acesta se numără serialele „Game of Thrones”, cu 22 de nominalizări, „Westworld” cu 21 de nominalizări, şi „The Handmaid’s Tale”, marele câştigător al anului trecut, cu 20 de nominalizări.

Lista nominalizărilor Emmy 2018

Cel mai bun serial dramă

“The Handmaid’s Tale”

“Game of Thrones”

“This Is Us”

“The Crown”

“The Americans”

“Stranger Things”

“Westworld”

Vezi și: Ținute sexy la Premiile Emmy 2018

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial dramă

Jason Bateman (“Ozark”)

Sterling K. Brown (“This Is Us”)

Ed Harris (“Westworld”)

Matthew Rhys (“The Americans”)

Milo Ventimiglia (“This Is Us”)

Jeffrey Wright (“Westworld”)

Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial dramă 

Claire Foy (“The Crown”)

Tatiana Maslany (“Orphan Black”)

Elisabeth Moss (“The Handmaid’s Tale”)

Sandra Oh (“Killing Eve”)

Keri Russell (“The Americans”)

Evan Rachel Wood (“Westworld”)

Vezi și: Cele mai frumoase rochii la Premiile Emmy 2018

Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial dramă

Nikolaj Coster-Waldau (“Game of Thrones”)

Peter Dinklage (“Game of Thrones”)

Joseph Fiennes (“The Handmaid’s Tale”)

David Harbour (“Stranger Things”)

Mandy Patinkin (“Homeland”)

Matt Smith (“The Crown”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial dramă

Alexis Bledel (“The Handmaid’s Tale”)

Millie Bobby Brown (“Stranger Things”)

Ann Dowd (“The Handmaid’s Tale”)

Lena Headey (“Game of Thrones”)

Vanessa Kirby (“The Crown”)

Thandie Newton (“Westworld”)

Yvonne Strahovski (“The Handmaid’s Tale”)

Cel mai bun actor invitat într-un serial dramă

Murray Abraham (“Homeland”)

Cameron Britton (“Mindhunter”)

Matthew Goode (“The Crown”)

Ron Cephas Jones (“This Is Us”)

Gerald McRaney (“This Is Us”)

Jimmi Simpson (“Westworld”)

Vezi și: Cele mai frumoase coafuri la Premiile Emmy 2018

Cea mai bună actriţă invitată într-un serial dramă

Viola Davis (“Scandal”)

Kelly Jenrette (The Handmaid’s Tale”)

Cherry Jones (“The Handmaid’s Tale”)

Diana Rigg (“Game of Thrones”)

Cicely Tyson (“How to Get Away With Murder”)

Samira Wiley (“The Handmaid’s Tale”)

Cea mai bună regie a unui serial dramă

Alan Taylor (“Game of Thrones”)

Jeremy Podeswa (“Game of Thrones”)

Jason Bateman (“Ozark”)

Daniel Sackheim (“Ozark”)

The Duffer Brothers (“Stranger Things”)

Stephen Daldry (“The Crown”)

Kari Skogland (“The Handmaid’s Tale”)

Cel mai bun scenariu al unul serial dramă

David Benioff şi D.B. Weiss (“Game of Thrones”)

Pheobe Waller-Bridge (“Killing Eve”)

The Duffer Brothers (“Stranger Things”)

Joel Fields şi Joe Weisberg (“The Americans”)

Peter Morgan (“The Crown”)

Cel mai bun serial de comedie

“Atlanta” (FX)

“Barry” (HBO)

“Black-ish” (ABC)

“Curb Your Enthusiasm” (HBO)

“GLOW” (Netflix)

“The Marvelous Mrs. Maisel” (Amazon)

“Silicon Valley” (HBO)

“The Unbreakable Kimmy Schmidt” (Netflix)

Cel mai bun actor în rol principal într-un serial de comedie

Donald Glover (“Atlanta”)

Bill Hader (“Barry”)

Anthony Anderson (“Black-ish”)

William H. Macy (“Shameless”)

Larry David (“Curb Your Enthusiasm”)

Ted Danson (“The Good Place”)

Cea mai buna actriţă în rol principal într-un serial de comedie

Pamela Adlon (“Better Things”)

Rachel Brosnahan (“The Marvelous Mrs. Maisel”)

Tracee Ellis Ross (“Black-ish”)

Allison Janney (“Mom”)

Lily Tomlin (“Grace and Frankie”)

Issa Rae (“Insecure”)

Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial de comedie

Louie Anderson (“Baskets”)

Alec Baldwin (“Saturday Night Live”)

Tituss Burgess (“Unbreakable Kimmy Schmidt”)

Brian Tyree Henry (“Atlanta”)

Tony Shalhoub (“The Marvelous Mrs. Maisel”)

Kenan Thompson (“Saturday Night Live”)

Henry Winkler (“Barry”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial de comedie

Zazie Beetz (“Atlanta”)

Alex Borstein (“The Marvelous Mrs. Maisel”)

Aidy Bryant (“Saturday Night Live”)

Betty Gilpin (“GLOW”)

Leslie Jones (“Saturday Night Live”)

Kate McKinnon (“Saturday Night Live”)

Laurie Metcalf (“Roseanne”)

Megan Mullally (“Will & Grace”)

Cea mai bună regie a unui serial de comedie

Donald Glover (“Atlanta”)

Stefani Robinson (“Atlanta”)

Alec Berg si Bill Hader (“Barry”)

Liz Sarnoff (“Barry”)

Alec Berg (“Sillicon Valley”)

Amy Sherman-Palladino (“The Marvelous Mrs. Maisel”)

Cel mai bun actor invitat într-un serial de comedie

Sterling K. Brown (“Brooklyn Nine-Nine”)

Bryan Cranston (“Curb Your Enthusiasm”)

Donald Glover (“Saturday Night Live”)

Bill Hader (“Saturday Night Live”)

Lin-Manuel Miranda (“Curb Your Enthusiasm”)

Katt Williams (“Atlanta”)

Cea mai bună actriţă invitată într-un serial de comedie

Tina Fey (“Saturday Night Live”)

Tiffany Haddish (“Saturday Night Live”)

Jane Lynch (“The Marvelous Mrs. Maisel”)

Maya Rudolph (“The Good Place”)

Molly Shannon (“Will & Grace”)

Wanda Sykes (“Black-ish”)

Cea mai bună miniserie

“The Alienist”

“The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story”

“Genius: Picasso”

“Godless”

“Patrick Melrose”

Cel mai bun actor într-o miniserie sau film

Antonio Banderas (“Genius: Picasso”)

Darren Criss (“The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story”)

Benedict Cumberbatch (“Patrick Melrose”)

Jeff Daniels (“The Looming Tower”)

John Legend (“Jesus Christ Superstar”)

Jesse Plemons (“USS Callister”)

Cea mai bună actriţă într-o miniserie sau film

Laura Dern (“The Tale”)

Jessica Biel (“The Sinner”)

Michelle Dockery (“Godless”)

Edie Falco (“The Menendez Murders”)

Regina King (“Seven Seconds”)

Sarah Paulson (“American Horror Story: Cult”)

Cel mai bun actor în rol secundar într-o miniserie sau film

Jeff Daniels (“Godless”)

Brandon Victor Dixon (“Jesus Christ Superstar”)

John Leguizamo (“Waco”)

Ricky Martin (“The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story”)

Edgar Ramirez (“The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story”)

Michael Stuhlbarg (“The Looming Tower”)

Finn Wittrock (“The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar într-o miniserie sau film

Sara Bareilles (“Jesus Christ Superstar Live In Concert”)

Penelope Cruz (“The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story”)

Judith Light (“The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story”)

Adina Porter (“American Horror Story: Cult”)

Merritt Wever (“Godless”)

Letitia Wright (“Black Museum” (Black Mirror))

Cea mai bună regie a unei miniserii/a unui film

Scott Frank (“Godless”)

David Leveaux şi Alex Rudinski (“Jesus Christ Superstar Live in Concert”)

Barry Levinson (“Paterno”)

Edward Berger (“Patrick Melrose”)

Ryan Murphy (“The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story”)

Craig Zisk (“The Looming Tower”)

David Lynch (“Twin Peaks”)

Cea mai bun scenariu al unei miniserii/al unui film

Kevin McManus si Matthew McManus (“American Vandal”)

Scott Frank (“Godless”)

David Nicholls (“Patrick Melrose”)

Tom Rob Smith (“The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story”)

David Lynch şi Mark Frost (“Twin Peaks”)

William Bridges şi Charlie Brooker (“USS Callister” (Black Mirror))

Cel mai bun Reality Show

“The Amazing Race”

“American Ninja Warrior”

“Project Runway”

“RuPaul’s Drag Race”

“Top Chef”

“The Voice”

Cea mai bună serie de sketchuri

“Saturday Night Live” (NBC)

“Portlandia” (IFC)

“Drunk History” (Comedy Central)

“Tracey Ullman’s Show” (HBO)

“At Home with Amy Sedaris” (TruTV)

“I Love You, America” (Hulu)

Cel mai bun talk-show 

“The Daily Show With Trevor Noah”

“Full Frontal With Samantha Bee”

“Jimmy Kimmel Live”

“Last Week Tonight with John Oliver”

“Late Late Show with James Corden Late Show with Stephen Colbert”

Cel mai bun film de televiziune

“Fahrenheit 451” (HBO)

“Flint” (Lifetime)

“Paterno” (HBO)

“The Tale” (HBO)

“Black Mirror: USS Callister” (Netflix)

Cel mai bun reality show de nişă

“Antiques Roadshow” (PBS)

“Fixer Upper” (HGTV)

“Lip Sync Battle” (Paramount)

“Queer Eye” (Netflix)

“Shark Tank” (ABC)

“Who Do You Think You Are?” (TLC)

Cel mai bun reality show generalist

“Born This Way” (A&E)

“Deadliest Catch” (Discovery)

“Intervention” (A&E)

“Naked and Afraid” (Discovery Channel)

“RuPaul’s Drag Race: Untucked” (VH1)

“United Shades of America With W. Kamau Bell” (CNN)

Cel mai bun reality show de competiţie

Kamau Bell (“United Shades of America With W. Kamau Bell”)

Ellen DeGeneres (“Ellen’s Game of Games”)

RuPaul Charles (“RuPaul’s Drag Race”)

Heidi Klum and Tim Gunn (“Project Runway”)

Jane Lynch (“Hollywood Game Night”)

Cea mai bună gazdă a unui reality show sau competiţie

Kamau Bell (“United Shades of America With W. Kamau Bell”)

Ellen DeGeneres (“Ellen’s Game of Games”)

RuPaul Charles (“RuPaul’s Drag Race”)

Heidi Klum and Tim Gunn (“Project Runway”)

Jane Lynch (“Hollywood Game Night”)

Premiul Emmy este un premiu american de televiziune considerat echivalentul premiului Oscar din cinematografie. Sunt acordate de Academy of Television Arts & Sciences. Premiile Primetime Emmy se acordă de obicei în duminica ce precede debutul sezonului de toamnă la televiziunile americane. Gala este difuzată, prin rotație, de cele patru posturi americane de televiziune majore CBS, ABC, NBC și FOX.

Prima decernare a avut loc cu 69 de ani în urmă, mai exact în anul 1949.

Citește și: Ținutele impresionante ale celebrităților la premiile GQ 2018

Citește și: Schimbări semnificative la premiile Oscar: câștigătorii, anunțați în pauzele publicitare

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Doctorul Zilei
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Vedete
Vă recomandăm: