5 sfaturi ca să-ți motivezi copilul să facă mai multă mișcare

De Unica.ro pe 21 septembrie 2018

Ca părinte, sănătatea copilului tău va fi mereu cel mai important lucru. Însă o viață sănătoasă depinde și de un stil de viață echilibrat, iar aici alimentația și mișcarea joacă un rol central. În 2017, România ocupa locul al doilea în Europa în privința obezității la copii, cu un raport îngrijorător: unul din doi copii între 5 și 10 ani este obez. De multe ori ai auzit sau chiar tu ți-ai spus că de vină sunt telefoanele mobile, PC-urile, tabletele și consolele video care țin copiii blocați în fața unor ecrane, în loc ca ei să iasă pe afară și să se joace. Alături de o alimentație corectă, mișcarea fizică este obligatorie pentru orice persoană, indiferent de vârstă, însă cu atât mai mult pentru un copil aflat în perioada de creștere. Aici intervine și rolul tău, ca părinte, să îți motivezi copilul să facă mai multă mișcare.

5 sfaturi ca să-ți motivezi copilul să facă mai multă mișcare:

  1. Înțelege ce îl motivează

Ultimul lucru pe care vrei să îl faci este să îl obligi să facă sport. Nu vei reuși decât să creezi o serie de frustrări care se pot transforma într-un refuz categoric și pe termen lung ca cel mic să se mai apropie de orice formă de activitate fizică mai solicitantă și nu vrei ca acest lucru să se întâmple. Poți începe totul ca o joacă, de la achiziția unor pantofi sport pentru copii, alături de el, și provocarea la o întrecere între voi doi, ca o competiție în care să simtă că are ceva de câștigat.

  1. Participă alături de el

Când sunt mici, copiii sunt foarte competitivi, dar asta va însemna să intri și tu în joc cu el, ca să oferi un exemplu. E foarte important ca orice formă de sport ați alege, de la alergare, la bicicletă, să existe mereu un sistem de recompense și beneficii, nu și pedepse. Dacă ai asociat activitatea fizică într-un moment cu posibilitatea unei pedepse, în cazul în care nu respectă ceva, e posibil să îl faci să fugă de această idee.

  1. Înscrie-l într-un grup organizat în care se află câțiva prieteni

O grupă de fotbal, de tenis, cursuri de înot sau o echipă de handbal sau baschet. Oricare dintre acestea poate fi o idee excelentă pentru a-i arăta cât de distractiv poate fi sportul în echipă. E important să alegi o disciplină care îi este pe plac și, în varianta ideală, o grupă în care poate identifica mai mulți prieteni, pentru ca integrarea să fie rapidă. Odată întrat în joc, nu va mai simți că face efort, ci că se distrează foarte mult. Probabil că apoi marea ta problemă va fi să-l convingi să mai vină și acasă de la joacă.

  1. Nu îi opri elanul

Nu toți copiii știu să se urce în copaci, să înoate sau să meargă pe bicicletă, iar cineva ar trebui să îi învețe. În anumite privințe, unele lucruri le vor descoperi și singuri, iar rolul tău este să îi asiguri libertatea de a încerca și singur, chiar dacă va fi dificil. Nu îi tăia elanul doar pentru că ție ți se pare periculos să se urce în primul copac pe care îl vede. Ține-l sub observație, ajută-l să învețe corect și să fie foarte atent. Pentru că odată ce i-ai tăiat elanul de a încerca lucruri noi, ori se va ascunde de tine, ori își va pierde încrederea și nu va mai avea inițiativă.

  1. Ai pretenția ca el să facă mișcare în timp ce tu stai cu orele pe telefon sau la TV?

Așa cum spuneam și în introducere, gadgeturile au reușit să acapareze o mare parte din atenția celor mici, dar să nu ne păcălim, pentru că și părinții le folosesc la fel de des. De câte ori nu ți s-a întâmplat să îi reproșezi celui mic că nu face destulă mișcare, în timp ce tu dai scroll pe ecranul telefonului sau termini fiecare zi uitându-te la televizor? S-ar putea ca cel mic să nu vrea să facă sport, la început, tocmai pentru că nu are companie. Iar aici ar trebui să lucrezi tu în primul rând la modul în care îți organizezi timpul mai bine.

(P) Articol realizat impreuna cu Hervis.

Sursă foto: Shutterstock / Copyright: Dasha Petrenko

Lidia Buble, dezvăluiri din copilărie: "Mi se părea ceva anormal să adorm fără să iau bătaie"

Lidia Buble, dezvăluiri din copilărie: "Mi se părea ceva anormal să adorm fără să iau bătaie"