Din pasiune pentru pantofi…

De Andra Pecingina pe

Chiar dacă moda se schimbă, un singur lucru rămâne mereu nechimbat: pasiunea femeilor pentru pantofii cu tocuri înalte. Dincolo de dependenţă sau obsesie, pantofii rămân o necesitate pentru femei .
Povestea de dragoste dintre o femeie şi perechea perfectă de pantofi este în ziua de azi mai reală decât orice altceva. Gurile rele spun că Cenuşăreasa sigur a fost scrisă de un bărbat, pentru că nici o femeie nu şi-ar fi putut imagina să lase în urmă un pantof special. Dar asta e o altă discuţie…

Urmând exemplul lui Carrie din „Sex and the City”, multe femei din întreaga lume nu îşi mai ţin pasiunea pentru pantofi secretă, dar pe de altă parte, nici sub control. Actriţa Keira Knightley a recunoscut recent obsesia ei pentru pantofi şi faptul că îşi cumpără de multe ori încălţăminte nepotrivită ca măsură, doar pentru a putea să îi admire în fiecare zi. „Am pantofi pe care nici măcar nu i-am scos din cutie. Am şi pantofi care nu mi se potrivesc. Mă uit la ei în cutie şi îmi spun că nu contează că nu i-am purtat, sunt atât de frumoşi!” mărturiseşte Keira. Cântăreaţa Fergie a recunsocut că are un fetiş pentru conduri şi că deţine peste 500 de perechi.

Potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie, patru din zece femei au recunoscut că, atâta timp cât pantofii sunt în trend, nu mai contează cât de inconfortabili sunt.

Cea mai cunoscută personalitate cu obsesie pentru încălţăminte este fosta Primă Doamnă a Filipinelor, Imelda Marcos. Ea este faimoasă pentru legendara colecţie de pantofi, hainele de firmă şi diademele încrustate cu diamante. În 1986, după fuga din ţară a soţilor Marcos la bordul unui elicopter american, în dulapurile Imeldei din palatul prezidenţial s-au găsit nu mai puţin de 1.200 de perechi de pantofi şi 888 de poşete.  E uşor de catalogat o astfel de colecţie ca exces şi dependenţă de accesorii, însă în 2001, Imelda Marcos a participat la inaugurarea unui muzeu în care au fost expuse 200 din luxoasele sale încălţari. Muzeul a fost un mare succes şi a atras mii de turişti veniţi să vadă şi să fotografieze celebrii pantofi, inclusiv perechea de espadrile cu care se presupune că a fugit din ţară în 1986.

În Europa, în secolul XVII tocurile roşii erau considerate un simbol al statutului social, şi doar femeile privilegiate aveau dreptul să poarte astfel de pantofi. Acum, este imperativ pentru vedete să poarte o pereche de pantofi Christian Louboutin cu talpa vopsită în roşu, la orice eveniment de talie internaţională.

Nu doar femeile recunosc efectul devastator al pantofilor cu toc. Mai nou şi bărbaţii sunt convinşi de importanţa pantofilor ca accesoriu şi chiar obiect fetiş. Un bărbat cu experienţă îţi va spune că nu există nici un compliment mai frumos la adresa unei femei decât unul legat de pantofii pe ca îi poartă. Sex simbolul anilor ’50, Marilyn Monroe, spunea: Nu ştiu cine a inventat tocurile stiletto, însă ştiu că toţi bărbaţii din lume îi sunt datori!”

Ca să putem să înţelegem ideea de obsesie pentru pantofi, trebuie să şi citim sau ascultăm mărturii personale ale femeilor. Scriitoarea Emma Bowd a publicat o serie de cărţi care ilustrează dragostea ei pentru pantofi: „Mad about Shoes”, „A passion for Shoes”, sau „Shoe Princess’s Guide To The Galaxy”, cărţile trec în revistă fiecare aspect al relaţiei unei femei cu pantofii pe care îi iubeşte.

Obsesia pentru pantofi a devenit ceva universal acceptat şi chiar încurajat. O dovadă este faptul că magazinul Saks New York a inaugurat un department de încălţăminte care va avea nevoie de propriul cod poştal. Nu este o glumă, 8.500 de metri pătraţi de rafturi cu pantofi şi cizme şi botine şi sandale! Raiul oricărei femei cu pasiune pentru pantofi.

Întrebarea rămâne: când plăcerea de a cumpăra şi purta pantofi se transformă din pasiune în obsesie? Depinde oare această obsesie de numărul de pantofi? Câţi sunt prea mulţi? 50, 100, 1000? Depinde de modelele pe care le cumperi? Eşti colecţionară sau preferi să cumperi pentru o ţinută sau ocazie bine stabilită? Şi cel mai important, de ce nu s-ar putea trăi cu cea mai plăcută obsesie?!

Foto: Imaxtree.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat