Cum să porţi fustele în cloş. Inspiră-te de la vedete!

De Geo Berciu pe

Dacă vrei să atragi toate privirile, optează pentru fustele în cloş, la mare căutare în acest sezon. Creaţiile şic cu alură parisiană, nu pot trece neobservate dacă sunt asortate corect, aşa cum ne demonstrează şi vedetele următoare.

Miroslava Duma este, cu siguranţă, una dintre fashionistele preferate ale fotografilor de modă din întreaga lume, fenomen datorat unui simţ al modei unic şi aparaţiilor publice spectaculoase, întotdeauna impecabile. Nu s-a dezis nici la prezentarea colecţiei Christian Dior de la Paris, când Miroslava a îmbrăcat fustă albă în cloş, cu o maletă simplă, căreia i-a adăugat o vestă brodată cu flori pastelate. Pantofii nude şi un clutch verde i-au întregit ţinuta minimalistă, dar spectaculoasă.
Cum să porţi fustele în cloş. Inspiră-te de la vedete!

De la rebela familiei, Kelly Osbourne a ajuns nu numai să dea sfaturi în materie de vestimentaţie vedetelor de La Hollywood, ci să înveţe şi care sunt ţinutele care o avantajează, de când se ocupă de „“Fashion Police”. Participarea ei la un eveniment monden, în care a mizat pe o paletă cromatică bicoloră, a fost îndelung comentată pentru bunul gust cu care a combinat fusta ivoire în cloş cu bluza, pantofii şi clutch-ul negru. Bijuteriile alese cu grijă şi centura cu care şi-a marcat mijlocul au contribuit şi ele la un look de luat exemplu oricând.
Cum să porţi fustele în cloş. Inspiră-te de la vedete!

Cum să porţi fustele în cloş. Inspiră-te de la vedete!

Actriţa Kristen Bell a încercat să-şi adapteze ţinuta numele filmului la a cărei premiera participa, „Frozen”, aşa încât culorile alese au fost unele reci. Acest lucru nu înseamnă că vestimentaţia ei, formată dintr-o fustă gri din voal, în cloş, şi un corset brodat, la care a asociat sandale şi un clutch din satin alb Louboutin, nu a fost în centrul atenţiei.
Cum să porţi fustele în cloş. Inspiră-te de la vedete!

Pentru o vizită în emisiunea lui David Letterman, „The Late Show”, actriţa Amy Sedaris a avut grijă să se pregătească cum trebuie. Fusta cu print floral în culori vibrante, combinată cu o bluză neagră şi o pantofi roz a transformat-o în vedeta serii, toată lumea admirându-i stilul şi eleganţa.
Cum să porţi fustele în cloş. Inspiră-te de la vedete!

Jamie Chung, celebră datorită filmelor din seria „The Hangover” (partea II şi III), a reuşit să stârnească la săptămâna modei de la New York multe comentarii apreciative din partea criticilor de modă cu ţinuta ei. Actriţa a mizat pe un top scurt, cu vedere discretă la abdomen, pus în evidenţă perfect de o fustă culoarea oului de raţă, în stilul anilor ’50, şi de o pereche de sandale nude, pe gleznă.
Cum să porţi fustele în cloş. Inspiră-te de la vedete!

Artista Natalia Kills şi-a asigurat un loc pe podiumul vedtelor bine îmbrăcate cu ţinuta pe care a afişat-o la prezentarea de modă a casei Alice and Olivia. Vedeta a purtat o rochie uşor cloş, neagră, căreia i-a asortat o bluză tinerească, cu inimioare şi guleraş. Colierul şi pantofii acoperiţi cu cristale Swarovski, precum şi clutch-ul în aceslaşi ton, la care s-au adăugat şi ochelarii oversize, au fost elementele care au definitivat o apariţie de excepţie.
Cum să porţi fustele în cloş. Inspiră-te de la vedete!

Cu un gust desăvârşit în asamblarea diverselor piese vestimentare retro, Dita  Von Teese a reuşit să-şi creeze un look propriu. Diva show-urilor burleşti are o slăbiciune pentru ţinutele cu croi cambrat, care îi pun în evidenţă talia subţire. De această dată, fusta în cloş roşie a fost combinată cu pereche de balerini în aceeaşi culoare, un tricou alb şi o gentuţă vintage din rafie, împodobită cu flori, întregul ansamblu fiind deosebit de şic.
Cum să porţi fustele în cloş. Inspiră-te de la vedete!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro